Un nou caz de violență extremă s-a petrecut într-o școală din județul Bistrița-Năsăud, mai exact la Colegiul tehnic „Infoel”. Poliția a deschis dosar penal, a emis ordin de restricție temporar iar elevul de 14 ani acuzat că ar fi agresat un coleg poartă brățară de monitorizare, potrivit presei locale. Părinții elevului agresat acuză conducerea școlii că ar fi încercat să mușamalizeze cazul. Elevul rănit a obținut certificat medico-legal pentru leziuni. Poliția a fost sesizată abia la 3 zile după două serii de incidente între cei doi elevi. Potrivit inspectorului general Vasile Șteopoaie diriginta ar fi încercat să medieze conflictul dintre cei doi, iar imaginile ar fi ajuns și pe un grup de whatsapp.
- Incidentul vine la o săptămână de la cel de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, când o profesoară a fost rănită cu un cuțit de un elev
Un elev de liceu, de clasa a IX-a de la Colegiul tehnic „Infoel” ar fi fost agresat de un coleg de clasă, în ultima săptămână de școală, în perioada 21-23 octombrie. Poliția precizează în comunicatul de presă emis că pe data de 26 octombrie a fost sesizată de către tatăl elevului agresat, la peste 3 zile de la incidente.
„‘La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din Bistrița au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, ar fi fost agresat fizic în timp ce se afla la școală, într-un liceu din Bistrița. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 21-23 octombrie a.c., minorul ar fi fost agresat fizic și amenințat de către un coleg de clasă, în vârstă de 14 ani. Pentru protejarea acestuia, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor legale”, a informat, IPJ Bistrița-Năsăud.
Elevul acuzat este monitorizat electronic cu brățară. Agresorul nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de colegul pe care l-ar fi agresat.
„Totodată, a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele și a dispunerii măsurilor legale. Polițiștii tratează cu seriozitate orice sesizare privind acte de violență în mediul școlar și acționează pentru protejarea minorilor și prevenirea unor astfel de comportamente”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Potrivit legii, ordinul de protecție este emis pentru cel mult 5 zile, ceea ce înseamnă că acest expiră în vacanță.
Tatăl copilului agresat s-a adresat Inspectoratului de Poliție Județean și Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, unde a depus plângeri penale, scrie presa locală.
Primul incident violent a avut loc chiar în timpul orei de istorie, într-un moment în care cadrul didactic a părăsit clasa și i-a lăsat pentru o perioadă scurtă de timp singuri pe elevi.
Potrivit examenului clinic, victima prezintă o frică de a interacționa cu colegul agresiv, rememorări ale momentului agresiv și imaginea de a fi umilit. Recomandarea medicilor este consiliere psihiatrică și limitarea interacțiunii cu colegii cu care a intrat în conflict. Medicii recomandă inclusiv transferul în altă școală. Certificatul medico-legal scoate în evidență mai multe echimoze în zona ochilor și a urechii, mai scrie publicația locală.
Inspectoratului Școlar Județean spune că diriginta a încercat să medieze conflictul dintre elevi și apoi a fost deschisă o anchetă la nivel de școală, dar nu precizează când:
„A fost un incident, care inițial a fost mediat de dirigintă. Apoi a fost sesizată Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, care cercetează cazul. A fost și poliția în unitate și a preluat imaginile de pe camerele de supraveghere, și fac la rândul lor cercetări”, a declarat Vasile Șteopoaie, pentru Bistrițeanul.ro.
Cazul de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare s-a petrecut cu o săptămână înainte
Luni dimineață, 19 octombrie, un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și a rănit un alt elev la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița.
Potrivit inspectorului școlar general Vasile Șteopoaie, agresorul căuta un elev de clasa a VI-a pe care intenționa să îl rănească, afirmând că acesta este de altă religie. Profesoara a încercat să îl împiedice să intre în sala de clasă și a fost înjunghiată în zona frunții și în partea laterală a abdomenului.
Ministrul Educației condamnă agresiunea de la școala din Bistrița, potrivit unui comunicat de presă. Ministrul le cere parlamentarilor să modifice cadrul legal pentru a oferi o protecție penală specială pentru profesorii agresați sau amenințați.
Și Federația Națională a Părinților Edupart solicită măsuri urgente din partea autorităților și cere părinților să fie prezenți în viața copiilor, potrivit unui comunicat de presă. „Violența nu poate fi tolerată în școlile din România. Nici împotriva elevilor, nici împotriva profesorilor și nici împotriva vreunui membru al comunității școlare”, se arată în comunicat.
Sorin Ionescu, propus de PSD pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar, susține că școlile trebuie să colaboreze mai mult cu instituțiile de siguranță publică pentru prevenirea violenței. Întrebat cine ar fi trebuit să observe eventualele tendințe de radicalizare ale elevului agresor, Ionescu a afirmat că acest lucru depășește competența Ministerului Educației.
Bunicul elevului de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița a declarat că elevul este premiant și că a fost victima bullyingului, după cum a relatat timponline.ro. „Din cauza acestor grupuri formate în clasă, copilul a fost marginalizat. El nu făcea nimic, însă ceilalți îi puneau piedici, îl trânteau sau îl agresau. A fost victima bullyingului”, a spus bunicul.
Elevul de 13 ani care a atacat cu cuțitul o profesoară și doi elevi la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, pe 19 octombrie, a fost exmatriculat, potrivit informațiilor transmise marți, 27 octombrie, de inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie pentru AGERPRES.
Elevul a fost externat în aceeași zi de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și dus la audieri la sediul IPJ Bistrița-Năsăud. Judecătoria Bistrița a emis opt ordine de protecție, valabile 12 luni, prin care băiatul trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de victime și de școală și să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a primit marți o adresă din partea Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Bistrița, prin care i-a fost comunicată decizia Consiliului profesoral și a Consiliului de administrație de exmatriculare a elevului de 13 ani.
Informația a fost confirmată pentru AGERPRES de inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie.
În ultima săptămână, acesta este al doilea caz făcut public în care un profesor este agresat de elevi sau părinți. La Timișoara, părinții unui elev au venit la școală împreună cu fratele acestuia și l-au agresat pe profesorul de sport, după ce cadrul didactic i-ar fi făcut o observație elevului în timpul orei. Incidentul s-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara: „Elevul a plecat acasă și a revenit la școală împreună cu părinții și cu fratele mai mare, iar situația a degenerat în agresiune fizică asupra profesorului”, potrivit Inspectoratului Școlar Timiș.
Citește și:
Bunicul elevului agresor de la școala din Bistrița: Dacă vă uitați la notele lui din acest an, veți vedea că a fost premiant. A fost victima bullyingului. Din cauza grupurilor formate în clasă, copilul a fost marginalizat
Protest național față de violența din școli, propus conducerii FSLI de către Adrian Voica, liderul sindical SIPA Muntenia: Dacă nici atunci când un profesor este atacat cu un cuțit în școală nu reacționăm solidar, când o vom face?
Școlile trebuie învățate să prevină astfel de cazuri. Dacă nu intervenim, o astfel de modă se poate extinde, spune Sorin Ionescu, propus ministru pentru învățământul preuniversitar, după atacul de la școala din Bistrița / Despre identificarea radicalizării elevului: Nu ține de Ministerul Educației
Federația Părinților Edupart, după ce o profesoară a fost atacată cu un cuțit de un elev: Violența nu poate fi tolerată în școlile din România. Când un copil ajunge să lovească cu un cuțit, nu a eșuat doar el. Au eșuat și semnalele pe care adulții din jurul lui nu le-au văzut la timp / Cele 8 solicitări ale Federației
Protecție penală specială pentru profesorii agresați sau amenințați, cerută de ministrul Educației Mihai Dimian, care solicită parlamentarilor să schimbe legea după ce o profesoară a fost atacată în clasă cu un cuțit de un elev
BREAKING Elevul care a înjunghiat o profesoară la școala din Bistrița voia să atace un copil de altă religie, susține inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie: Se pare că acel copil are ceva tendințe de radicalizare. DIICOT ar fi preluat ancheta
UPDATE Profesoară de Matematică atacată cu un cuțit la școală, de un elev la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița / Elevul agresor, imobilizat de polițiști / Copiii au fost adunați în sala de sport, iar părinții au venit îngrijorați la poarta școlii
Potrivit acestuia, decizia de exmatriculare prevede că elevul se poate reînscrie la școală începând cu anul școlar viitor, însă într-o altă unitate de învățământ.
Elevul a fost externat de la Psihiatrie infantilă și dus la audieri
Anunțuri gratuite din Maramures


