Din nefericire, în urma activităților de căutare desfășurate de echipele mixte formate din polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Avram Iancu” Alba și Salvamont, bărbatul dispărut a fost găsit decedat, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de locuința sa, constatându-se că decesul a survenit prin spânzurare.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.
Știrea inițială
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din localitatea Livezile. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 18 mai 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fratele său, GATEA IONAȘ PANFIL, în vârstă de 36 de ani, a plecat de la domiciliul său, respectiv din localitatea Livezile, în dimineața zilei de 18 mai 2026, iar familia nu a mai putut lua legătura cu el.
Bărbatul are următoarele semnalmente:
– 1,70 m înălțime;
– Aproximativ 70 de kilograme;
– Ochi căprui;
– Păr șaten.
La momentul dispariției, purta geacă neagră, tricou verde, pantaloni negri și ghete.
Bărbatul a fost dat în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsit.
Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
Anunțuri gratuite din Maramures


