Medieșenii trebuie să se pregătească pentru o noapte fără apă la robinete! Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în aproape tot orașul, începând de vineri seara, 6 noiembrie, de la ora 22:00, până sâmbătă dimineața, la ora 4:00.
Măsura a fost anunțată de Compania Apa Târnavei Mari și este necesară pentru cuplarea unei noi rețele de apă de pe strada Stadionului, lucrare care va permite alimentarea localităților Valea Lungă și Păucea.
Practic, întreruperea va afecta întreg municipiul Mediaș, cu doar câteva excepții.
Așadar, locuitorii sunt sfătuiți să își facă din timp rezerve de apă pentru consum și uz casnic, pentru a evita neplăcerile pe durata intervenției.
„Compania Apa Târnavei Mari anunță sistarea furnizării apei potabile astăzi, 6.11.2026, de la ora 22.00 și până mâine dimineață la ora 4.00, în Mediaș, pentru cuplarea rețelei noi de apă de pe strada Stadionului, pentru alimentarea localităților Valea Lungă și Păucea.
Sistarea furnizării apei afectează întreg orașul, cu excepția: zonei cartier Moșnei – de la Podul Moșnei către ieșirea din Mediaș; zona străzilor Bucegi, Gravorilor, Liliacului, Ghimbav; bl. cu 10 etaje de pe strada Govora; zona străzii Greweln și străduțele adiacente, precum și străzile Hula Veche și Hula Nouă”, a transmis operatorul Apa Târnavei Mari.
Anunțuri gratuite din Maramures


