Universitatea Cluj a oficializat transferul lui Pedro Pinho, mijlocaş defensiv portughez care vine să întărească zona centrală a echipei înaintea noului sezon.
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a evoluat ultima dată pentru GD Chaves, în Portugalia, şi ajunge în SuperLigă cu experienţă acumulată în primele trei eşaloane din ţara natală.
Pinho a fost format, în parte, la academia lui FC Porto, unde a petrecut trei ani la nivel juvenil, iar ulterior şi-a continuat dezvoltarea la Academica Coimbra şi AD Sanjoanense.
Pasul important al carierei l-a făcut la GD Chaves, club pentru care a bifat 65 de meciuri în ultimele două sezoane, reuşind să marcheze şase goluri.
Noul jucător al „şepcilor roşii” are 1,89 metri şi evoluează în faţa apărării, profil care îi poate oferi lui „U” Cluj mai mult echilibru la mijlocul terenului.
Conform datelor prezentate de club, portughezul are 10 meciuri în prima ligă din Portugalia, 60 în liga a doua şi 29 în eşalonul al treilea.
Anunțuri gratuite din Maramures


