”U” Cluj a tras lozul câştigător cu transferul lui Andrei Coubiş (23 de ani), de la Sampdoria.

 

 

”Studenţii” l-au împrumutat la începutul anului şi au activat apoi clauza de transfer definitiv de numai 125.000 de euro. Între timp, fundaşul a debutat la echipa naţională, iar cota lui a explodat. La meciul cu Dinamo Kiev, scor 0-0, din preliminariile Europa League, mai multe cluburi şi-au trimis reprezentanţii pentru a-l urmări pe tânărul stoper al ”şepcilor roşii”. Deşi planul clujenilor era să-l păstreze încă un sezon, lucrurile s-ar putea schimba în scurt timp.

Radu Constantea, preşedintele lui ”U” Cluj, a admis că există interes pentru Coubiş.

”Pe lângă Lukic mai sunt doi, trei jucători pentru care este interes. Noi suntem stabili financiar, nu suntem obligaţi să vindem. Dacă vine o ofertă bună pentru noi, dar şi pentru jucător, stăm la masă. Ideal ar fi să nu mai vindem. Pentru Coubiş este interes. Astăzi au fost şi scouteri la meci”, a spus Radu Constantea în emisiunea Digi Sport Special.

Interesant e că Dinamo a fost prima echipă din Superliga care a vrut să-l transfere pe Coubiş. S-a întâmplat în vara lui 2025. Coubiş juca pentru Milan, însă gruparea din Serie A a decis să renunţe la contractul său. Andrei a refuzat categoric oferta de la Dinamo şi s-a transferat la Sampdoria, în Serie B. Fundaşul nu s-a impus la Genova, iar 6 luni mai târziu, ”U” Cluj a profitat şi a reuşit să-l aducă în România.

Coubiş e cotat acum la 1,2 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, de aproape zece ori mai mult decât suma plătită pentru transferul său.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *