-
SuperLiga: Univ. Craiova – UTA Arad, sâmbătă, 21:15, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Totuși, ”lupii galbeni” nu au dat înapoi și tot au transferat 14 jucători pentru noul sezon.
Claudiu Tudor s-a plâns de faptul că Petrolul nu primește ajutor de la Primăria Ploiești și a spus că ”U” Cluj a încasat 20.00.000 de euro din 2016
În cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea Digi Sport Matinal, președintele Petrolului, Claudiu Tudor, a făcut o comparație între situația clubului ploieștean și cea a Universității Cluj, din moment ce ambele formații și-au reluat parcursul spre primul eșalon în 2016.
Oficialul susține că, în cei zece ani care au urmat, ardelenii ar fi beneficiat de un sprijin financiar de aproximativ 20 de milioane de euro din partea Primăriei Cluj. În schimb, potrivit acestuia, Petrolul nu ar fi primit niciun fel de ajutor din partea autorităților locale din Ploiești.
Petrolul este în insolvență. Planul va fi aprobat cât mai repede. Încercăm să ne echilibrăm. Ne luptăm cu echipe susținute foarte tare de autorități.
”Noi și U Cluj am început proiectul amândouă, în 2016. Ei au încasat 20 de milioane de euro! Noi, nimic. Nu am promis nimic altceva decât faptul că vom face tot ceea ce ține de noi pentru a ține echipa în viață.
(n.r continuați să contactați primăria?) Da. Dacă această echipă va dispărea, ce se va întâmpla? O mai ia cineva din Liga a 7-a și bagă 20 de milioane de euro ca să promoveze?
Trebuie să redresăm corabia și să ne batem și noi pentru cupele europene”, a declarat Claudiu Tudor la Digi Sport Matinal.
- Emil Boc, primarul Clujului, este un susținător al vicecampioanei României și este prezent la mai multe meciuri de acasă ale ardelenilor.
Un scurt istoric al celor de la ”U” Cluj, din 2016 până în prezent
”U” Cluj și-a reluat activitatea în 2016, iar în toamna acelui an, clubul era în Liga a 4-a.
Ardelenii au promovat treptat din eșaloanele inferioare, iar în 2022 și-a asigurat revenirea în SuperLigă după ce a câștigat barajul de promovare cu Dinamo, scor general 3-1.
De la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc, ”U” Cluj s-a consolidat în SuperLigă, iar în sezonul precedent a încheiat campionatul pe locul al doilea.
Acum, ”U” Cluj se luptă să ajungă în faza ligii a UEFA Conference League. Formația lui Cristiano Bergodi a pierdut în turul 1 preliminar cu Dinamo Kiev la loviturile de la 11 metri, după 0-0 la general, iar acum se va duela în turul 2 din UECL cu norvegienii de la Brann Bergen.
Turul este programat pe 23 iulie, iar returul se va juca o săptămână mai târziu, pe 30 iulie. Ardelenii nu o să mai aibă la dispoziție ”Cluj Arena” din cauza festivalului Untold. Partida de acasă se va juca la Sfântu Gheorghe.
Programul primei etape din sezonul 2026-2027 din SuperLiga, în direct la Digi Sport 1
Vineri, 17 iulie
FC Voluntari – FC Botoșani 2-2
FCSB – FC Argeș 2-0
Sâmbătă, 18 iulie
Ora 18.30 Oțelul Galați – CFR 1907 Cluj
Ora 21.15 Universitatea Craiova – UTA Arad
Duminică, 19 iulie
Ora 17.00 Universitatea Cluj – Farul Constanța
Ora 19.30 Petrolul Ploiești – Dinamo
Luni, 20 iulie
Ora 18.30 Corvinul Hunedoara – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 21.30 FC Rapid – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Etichete: u cluj bani , petrolul insolventa , primaria cluj
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


