Deputata Raluca Turcan îi acuză pe foștii miniștri ai Sănătății Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete că au gestionat prost fondurile PNRR destinate infrastructurii spitalicești și susține că România a pierdut peste un miliard de euro. În cazul Sibiului, Turcan afirmă că proiectul noului Spital Județean, inclus inițial pe lista investițiilor pentru finanțare, a fost blocat după modificarea regulilor programului.
Raluca Turcan readuce în discuție situația proiectului noului Spital Județean Sibiu, în contextul criticilor pe care le aduce modului în care au fost gestionate fondurile PNRR pentru infrastructura medicală. Deputata susține că proiectul de la Sibiu era, în momentul includerii sale pe lista pentru finanțare, „cel mai avansat proiect din toată țara”, dar nu a mai beneficiat de finanțarea așteptată.
„Și Sibiul a fost victima lor! În 2020, a fost semnat acordul pentru realizarea noului Spital Județean Sibiu, împreună cu președinta Consiliului Județean Sibiu. Proiectul a fost inclus pe lista spitalelor pentru finanțare prin PNRR. Era cel mai avansat proiect din toată țara.
A intrat PSD în Guvern și totul s-a dus pe apa sâmbetei. PSD a schimbat de două ori ghidul de finanțare. Regulile au fost schimbate în timpul jocului, iar spitalul Sibiu a fost blocat”, afirmă Turcan.
Peste un miliard de euro, în discuție
Criticile deputatei se extind asupra întregului program de investiții în spitale. Ea susține că din cele 19 corpuri de spitale incluse inițial pe lista de finanțare prin PNRR doar opt vor fi finalizate prin acest program și estimează pierderile la peste un miliard de euro.
„Pentru că au pierdut un miliard de euro din banii PNRR pentru infrastructura spitalicească, nici Rogobete, nici Rafila să nu se atingă de Ministerul Sănătății! Nu mai au ce căuta acolo! Au pierdut jumătate din ce aveam alocat. Doar 8 corpuri de spitale vor fi finalizate prin fonduri PNRR, din 19, câte erau pe listă”, spune Raluca Turcan.
Deputata îi consideră responsabili pe Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete, care au condus Ministerul Sănătății în ultimii cinci ani, și cere ca eventualele negocieri pentru formarea unui nou Guvern să nu ducă la revenirea celor doi la conducerea ministerului.
„Ei au condus ministerul Sănătății în ultimii 5 ani de zile. Ei sunt autorii unei crime morale în materie de infrastructură spitalicească. Ei au pierdut ani buni pentru pacienți. Ei au aruncat miliarde din bani europeni pe geam. Acum se negociază un nou guvern! PSD vrea cu tupeu să fie, din nou, în capul mesei. Trebuie să fie o condiționalitate pentru oricine gândește o formulă de guvern: fără responsabilii direcți ai pierderii a peste 1 miliard de euro pentru spitale în România, Rogobete și Rafila, la conducerea ministerului Sănătății!”, a transmis Turcan.
„Sibienii merită un spital nou”
În ceea ce privește proiectul de la Sibiu, deputata spune că acesta trebuie continuat, chiar dacă finanțarea prin PNRR nu s-a concretizat.
„Dar să fie foarte clar: Sibiu nu renunță! Sibienii merită un spital nou! Și, CU SIGURANȚĂ, întreaga țară nu merită să mai pierdem alți ani cu Rogobete și Rafila la sănătate!”, a mai transmis Raluca Turcan.
Anunțuri gratuite din Maramures


