- U Craiova a dat o adevărată lovitură financiară, după ce biletele pentru meciul cu U Cluj au fost epuizate în timp-record.
- U Craiova – U Cluj se joacă duminică, de la ora 20:30, și va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Se anunță infern pe „Oblemenco” la meciul care poate aduce primul titlu în Bănie, după o pauză de 35 de ani.
U Craiova, tun financiar înaintea meciului cu U Cluj
Puse în vânzare luni, biletele s-au epuizat în timp-record, mai exact în șase ore, fiind cel mai rapid sold-out din istoria clubului oltean.
Cu o capacitate de 30.983 de locuri, stadionul „Ion Oblemenco” se anunță neîncăpător la ora meciului. Regulamentul prevede ca în jur de 5% dintre bilete să revină fanilor echipei oaspete.
După ce toate tichetele au fost vândute, Universitatea Craiova a dat o adevărată lovitură pe plan financiar.
Clubul patronat de Mihai Rotaru a încasat aproximativ 200.000 de euro, conform fanatik.ro.
Care a fost prețul biletelor la U Craiova – U Cluj:
- Peluza Nord – 35 de lei
- Peluza Sud – 60 de lei
- Tribuna II – 70 de lei
- Tribuna I sector 1 – 120 de lei
- Tribuna I restul sectoarelor – 100 de lei
- VIP – 200 de lei
U Craiova poate deveni campioană la meciul cu U Cluj
Cu două etape înainte de finalul sezonului, oltenii sunt lideri în Liga 1, cu 46 de puncte, unul mai mult decât adversara directă în lupta pentru titlu.
Astfel, în cazul unui succes în meciul de duminică, formația antrenată de Filipe Coelho devine matematic campionă înaintea ultimei etape.
Dacă partida se termină la egalitate, titlul se va decide în ultima etapă, când U Craiova se deplasează în Giulești pentru duelul cu Rapid.
În cazul unei înfrângeri, lucrurile se complică pentru olteni, care vor avea nevoie de victorie în ultima etapă și de o înfrângere a lui U Cluj în meciul cu Dinamo.
La egalitate de puncte, U Craiova este avantajată datorită celui de-al doilea criteriu de departajare: numărul mai mare de puncte de la finalul sezonului regulat (60 față de 54).
- Înaintea partidei din Bănie, cele două echipe se vor întâlni și în finala Cupei României, programată marți, cu începere de la ora 20:00.
Clasamentul în play-off
| Loc | Echipă | Meciuri | Puncte |
|---|---|---|---|
| 1 | U Craiova | 8 | 46 |
| 2 | U Cluj | 8 | 45 |
| 3 | CFR Cluj | 8 | 41* |
| 4 | Dinamo | 8 | 37 |
| 5 | Rapid | 8 | 32 |
| 6 | FC Argeș | 8 | 30 |
*beneficiază de rotunjire
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
Anunțuri gratuite din Maramures


