„Mi-a plăcut tare de tot. A fost altfel decât la televizor, dar parcă mai fain!”
„N-am mai văzut niciodată un spectacol așa colorat și fain!”
„La sfârșit am aplaudat tare-tare, cred că toți copiii din sală au fost fericiți!”
Acestea au fost doar câteva dintre reacțiile copiilor care au văzut spectacolul „Frumoasa și Bestia”, în regia Claudiei Leahu, prezentat de actorii Trupei Marionete, pe scena Festivalului Internațional de Teatru „Povești” de la Alba Iulia.
„Ne-am bucurat să fim și anul acesta parte a unuia dintre cele mai longevive și dinamice festivaluri de teatru pentru publicul tânăr din România. Festivalul de la Alba Iulia a ajuns anul acesta la ediția cu numărul XIX, iar valoarea lui a fost recunoscută de juriul UNITER, care l-a răsplătit cu un premiu special. Dincolo însă de faptul că am fost parte a unui program pus la punct de o echipă de oameni dedicați, marea noastră bucurie a fost entuziasmul cu care spectacolul nostru a fost primit de copii.” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”
Magia poveștilor, spuse cu inspirație de actorii Trupei Marionete, continuă și… acasă. Duminică, 24 mai, de la ora 11:00, pe scena Trupei Marionete jucăm „Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)”, în regia lui Cristian Ban.
Vă invităm, așadar, să fiți parte a unei călătorii muzicale deopotrivă educative și distractive, alături de actorii: Adina Doba, Lenuța Dorobanțu, Izabela Cotescu, Lăcrămioara Szlanko, Sorin Dorobanțu, Mircea Moș, Cristian Bordaș.
Echipa artistică a spectacolului este completată de: Irina Chirilă (scenografia), Paul Tonca (muzica) și Maura Cosma (coregrafia).
Maestrul sunetului: Alex Duma.
Anunțuri gratuite din Maramures


