Administrația președintelui Donald Trump a cerut vineri Curții Supreme a SUA să îi permită să continue construcția sălii de bal de la Casa Albă, în valoare de 400 de milioane de dolari, după ce o curte de apel federală a decis că proiectul nu a obținut aprobarea necesară din partea Congresului, relatează Reuters.

Administrația Trump a cerut judecătorilor să țină în așteptare decizia Curții de apel federale pentru Districtul Columbia, în timp ce pregătește să facă apel la Curtea Supremă.

Avocații Departamentului de Justiție au reiterat afirmația lui Donald Trump conform căreia proiectul sălii de bal este o necesitate de securitate. Citând numeroase tentative de asasinat împotriva lui Trump, avocații au descris proiectul ca fiind ‘vital necesar pentru securitatea națională’.

Curtea de apel federală pentru Districtul Columbia a menținut pe 7 august suspendarea lucrărilor dispusă în aprilie de un judecător și a precizat că guvernul are termen de 14 zile pentru a se adresa Curții supreme dacă dorește acest lucru.

‘Dacă o sală masivă de bal trebuie construită sau nu este un lucru pe care trebuie să îl decidă Congresul, nu este o chestiune în care Executivul să acționeze singur. Congresul nu a cedat autoritate neobstrucționată ramurii executive pentru a redesena, remodela și reconstrui Casa Albă, casa poporului, pentru a se potrivi dorințelor unui anumit președinte’, se menționează în verdict.

Curtea de apel a dat termen 14 zile administrației Trump pentru a face apel la Curtea Supremă.

Planul sălii de bal, pe care administrația a descris-o ca fiind necesară pentru evenimentele formale mai mari și din rațiuni de securitate, este unul dintre eforturile cele mai mari ale lui Trump de a remodela peisajul clădirilor guvernamentale și monumentelor naționale din Washington.

‘Această decizie nedreaptă trebuie anulată în întregime de Curtea Supremă’, a scris Trump pe Truth Social.

El a spus că planul sălii de bal include adăposturi antiaeriene, facilități medicale, protecție împotriva dronelor și rachetelor și alte elemente de securitate care sunt ‘toate legate între ele ca o singură unitate mare, scumpă și foarte complexă’.AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *