Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ioan Varga se pregăteşte să cedeze 39% din acțiunile clubului unor oameni de afaceri din Elveția, în schimbul sumei de 40 de milioane de euro! Mutarea a fost confirmată chiar de omul de afaceri.
„Am în perspectivă, pentru a întări consistența lotului și a puterii financiare, în afară de ceea ce suplinesc eu, am o opțiune cu un prieten drag mie, este o companie financiară din Elveția, care mi-a propus să vină partener.
După ce voi termina treaba în Africa, adică săptămâna viitoare, voi veni cu un răspuns.
Dar asta nu înseamnă că vând clubul. Înseamnă că îi voi da din procentele mele și suplinim clubul să nu mai aibă datorii niciodată.
Să nu mai aibă stresul ăsta a întârzierii salariilor. Pentru că la noi mereu s-au plătit salariile și au fost salariile cele mai mari. Faptul că nu am putut să le țin în ultima perioadă, la termen, lunar, asta înseamnă greutate sufletească.
Anunțuri gratuite din Maramures


