Un pieton a fost accidentat mortal de un autoturism, sâmbătă, în localitatea Băiţa, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin a fost trimis şi echipajul SMURD C1 Deva, încadrat cu medic.
“Echipajele operative au găsit bărbatul, în vârstă de 59 de ani, în stop cardio-respirator şi imediat au început manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată”, a transmis ISU Hunedoara via Agerpres.
Şoferul maşinii a fost asistat medical la faţa locului, fără a necesita transportul la spital.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Anunțuri gratuite din Maramures


