Poliția Rutieră recomandă rute alternative prin Cheia, Câmpulung sau Târgoviște pentru evitarea aglomerației

La acest moment, circulația se desfășoară îngreunat pe DN 1, pe sensul de mers Brașov – București, începând cu stațiunea Predeal, ca urmare a valorilor de trafic ridicate înregistrate pe acest segment de drum, transmite IPJ Brașov.

În acest sens, pentru asigurarea unei bune fluențe, au fost constituite dispozitive de informare a participanților la trafic de către Poliția Rutieră în mai multe puncte de interes, respectiv:
* în municipiul Brașov, zona Dârste, ieșire către Predeal;
* în Stațiunea Predeal, la intersecția DN 1 cu DN73A și
* la intersecția DN 73 cu DN 73A, în stațiunea Râșnov.
Pentru scăderea timpilor de așteptare pe DN 1, le recomandăm conducătorilor auto să utilizeze următoarele rute alternative:
– DN 1A (Brașov – Săcele – Cheia – Ploiești);
– DN 73 (Bran – Câmpulung – Pitești) sau
– DN 71 (Sinaia – Târgoviște – București).

De asemenea, pentru a diminua riscul producerii de incidente în trafic, transmitem conducătorilor auto să evite manevrele de depășire riscante, să manifeste prudență în trafic, să păstreze o distanță de siguranță față de autovehiculul din față și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren, a mai transmis sursa citată.

Totodată, Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să consulte sursele oficiale de informare precum Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române pentru date cu privire la zonele aglomerate și căile de acces alternative.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *