📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
RetuRO SGR a publicat raportul pentru luna martie 2026, care arată câte ambalaje au fost returnate la nivel național, dar și în fiecare localitate din județul Sibiu.
La nivelul țării, județul Sibiu se situează în prima jumătate a clasamentului privind ambalajele returnate prin sistemul SGR. Cu peste 4,3 milioane de ambalaje din plastic colectate în luna martie 2026, Sibiul se află peste multe județe din țară, însă este depășit de marile centre urbane și economice, precum București, Cluj, Timiș sau Ilfov, unde volumele sunt considerabil mai mari.
Datele din ruralul si urbanul județului Sibiu clasează reședința de județ pe primul loc, cu peste 1,8 milioane de ambalaje din plastic returnate, peste 1 milion de doze metalice și peste 700.000 de sticle, la mare distanță de restul localităților. Pe locul al doilea se situează Șelimbăr, cu peste 665.000 de ambalaje din plastic, urmat de Mediaș, unde s-au colectat peste 640.000 de ambalaje din plastic, peste 324.000 de doze metalice și peste 212.000 de sticle.
În top urmează Cisnădie, cu peste 223.000 de ambalaje din plastic, și Agnita, unde au fost returnate peste 141.000 de ambalaje din plastic. Clasamentul este completat de Avrig, cu peste 122.000 de ambalaje din plastic, și Dumbrăveni, unde s-au colectat aproape 98.000 de ambalaje.
La polul opus, în localitățile mici, cantitățile sunt mult mai reduse. De exemplu, în Râu Sadului au fost colectate doar 243 de ambalaje din plastic, 49 metalice și 267 din sticlă, în timp ce în Laslea s-au înregistrat 520 de ambalaje din plastic, 123 metalice și 395 din sticlă, iar în Alma au fost returnate 904 ambalaje din plastic, 428 metalice și 355 din sticlă.
În unele comune mici apar situații atipice. De exemplu, în Cârțișoara s-au colectat doar 195 de ambalaje metalice, dar peste 4.400 de sticle, un raport neobișnuit comparativ cu restul județului.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, diferențele sunt vizibile la nivelul localităților. În martie 2025, în municipiul Sibiu au fost returnate aproximativ 1,78 milioane de ambalaje din plastic, peste 908.000 de doze metalice și aproape 700.000 de sticle, valori ușor mai mici decât cele din 2026. În schimb, în unele localități apar evoluții diferite: de exemplu, în Șelimbăr, cantitatea de plastic a scăzut de la peste 732.000 de ambalaje în 2025 la aproximativ 665.000 în 2026, în timp ce în Agnita și Avrig se observă creșteri vizibile ale ambalajelor colectate.
Anunțuri gratuite din Maramures


