Pshoterapeuta de traumă Cătălina David a cerut duminică seară, la Sala Thalia din Sibiu, publicului de la Astra Film Festival să ridice mâna cine simte că viața îi este influențată de viețile părinților, bunicilor și străbunicilor. „Avem unanimitate”, a constatat Cătălina David, înainte să explice ce este trauma transgenerațională și cum se transmite în familie.
Dezbaterea „Vindecarea traumei transgeneraționale” a fost a doua din seria DocTalk a acestei ediții, după discuția despre inteligența artificială de sâmbătă, și a pornit de la documentarul „Atât de familiar”, proiectat chiar înainte, în aceeași sală. Alături de Cătălina David au vorbit Andrada Lupșe, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional, și Elena Martin, producătoarea filmului. Moderatoare a fost jurnalista Ramona Ursu.
Filmul de la care a pornit discuția
„Atât de familiar” (Something Familiar) este debutul în lungmetraj al regizoarei Rachel Taparjan, adoptată în Marea Britanie când avea în jur de un an. Filmul o urmărește în România, unde își caută familia biologică, iar ce descoperă îi schimbă felul în care își înțelege propria viață. Regizoarea stă în fața camerei, nu doar în spatele ei, iar filmul îmbină jurnalul intim cu observația și cu secvențe performative. Premiera mondială a avut loc în primăvară, în competiția festivalului CPH:DOX de la Copenhaga, iar la Sibiu filmul rulează în Competiția România. Cine nu a ajuns duminică îl mai poate vedea sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 12:00, la Astra Film Cinema, potrivit programului festivalului.
Elena Martin a spus că filmările au început în 2020 și au durat șase ani, iar pe platou au fost aduși terapeuți „care să vină în diferite momente și să susțină procesul de filmare”, pentru că la documentarele atât de personale „este un real risc de retraumatizare”. „Cred că Rachel a avut sarcina cea mai grea dintre noi”, a spus producătoarea. Regizoarea nu a putut ajunge la Sibiu și a apărut într-un interviu video înregistrat de echipa festivalului, în care a spus că educația și prietenii au fost ceea ce a salvat-o.
„La noi ajung urmările faptului că ei nu au procesat”
Cătălina David, formată la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei, a pornit de la întrebarea adresată sălii ca să explice ce moștenim de la înaintași. „Noi primim de la înaintașii noștri atât o moștenire vizibilă, palpabilă, primim avere, bani, un nas, o culoare a părului, dar sunt și elemente mai puțin vizibile. Și urmările traumelor pe care le-au trăit înaintașii noștri sunt un astfel de element. Aceasta este trauma transgenerațională”, a spus psihoterapeuta.
Diferența esențială, a explicat ea, este că nu trauma în sine se transmite. „La noi nu ajunge neapărat trauma lor. La noi ajung urmările faptului că ei nu au procesat. La noi ajung mecanismele lor de supraviețuire și felul în care au reușit, sau nu, să se descurce cu efectele acelei traume.”
Canalul principal de transmitere este atașamentul, adică relația din primii ani dintre copil și cel care îl îngrijește. Psihoterapeuta a dat exemplul unei mame care își pierde un copil la naștere, nu are resurse să proceseze pierderea și face apoi un alt copil. Fie devine hipervigilentă și anxioasă, „se va teme să nu pățească ceva, să nu moară și el”, fie se decuplează emoțional ca să nu mai sufere, iar copilul „încearcă să se atașeze de mamă, dar nu are de cine”.
Al doilea mecanism sunt modelele învățate acasă. Exemplul ales a fost din comunism: „copiii observau că părinții nu fac glume despre Ceaușescu decât foarte ascuns” și „învățau un soi de izolare”. Ramona Ursu a completat că generațiile născute atunci au crescut cu îndemnul de a nu vorbi, iar după 1989 „am constatat că chiar trebuie să vorbim dacă mai vrem să trăim în democrație”.
Se poate vindeca?
Întrebată dacă cineva crescut cu respingere, abandon sau violență poate să nu repete tiparul cu propriii copii sau parteneri, Andrada Lupșe a răspuns că „vindecare” este un cuvânt pe care îl consideră „cam saturat”. Transformarea, a spus ea, nu vine doar din a primi ce nu ai primit în copilărie, ci din a înțelege ce duci mai departe: „recunosc ce dau mai departe, recunosc unde încă nu pot atât de mult precum aș vrea, dar unde mă mai pot antrena să umplu acele spații”. „E o misiune de o viață întreagă”, a conchis psihoterapeuta.
Cătălina David a spus că nici în terapia traumei nu se folosește cuvântul vindecare, dar că procesul este „transformator”. Șansa de a nu transmite mai departe o traumă stă în asumare: „lucrez cu mine, merg în terapie, înțeleg, citesc, cer ajutor și o integrez. Asta este șansa să nu o dau mai departe tot așa nemestecată cum am primit-o”.
La întrebările din public, cele două terapeute au vorbit și despre dreptul copiilor de a cunoaște istoria familiei. „Psihicul vrea adevărul oricum și ar fi mai bine să-l dăm decât să-l caute”, a spus Cătălina David, cu precizarea că informațiile se dau potrivit vârstei, nu cu forța.
Înregistrarea integrală a dezbaterii a fost publicată de festival:
Secțiunea tematică „Se poate vindeca trauma transgenerațională?” mai cuprinde două documentare: „Dacă porumbeii s-ar preface în aur”, care rulează pe 24 octombrie la Cinema City, și „Ultimele scrisori ale bunicii”, pe 22 și 24 octombrie la Astra Film Cinema, cu echipa prezentă. Festivalul, deschis sâmbătă de Dumitru Budrala, continuă până pe 25 octombrie, iar dezbaterile DocTalk aveau biletele aproape epuizate încă dinaintea deschiderii.
Comentarii
Anunțuri gratuite din Maramures