Till Lindemann, solistul trupei Rammstein, va concerta la BTarena din Cluj-Napoca pe 28 noiembrie 2027, în cadrul turneului mondial “World Tour 2027”. Artistul va ajunge două zile mai târziu și la Chișinău, pe 30 noiembrie. Anunțul vine după turneul solo “Meine Welt”, desfășurat în 2025, care a atras peste 200.000 de spectatori în Europa.
Bilete concert Till Lindemann la Cluj-Napoca
- Biletele se pun în vânzare pe 28 octombrie 2026, la ora 17:00.
!Acces permis exclusiv persoanelor cu vârsta de minimum 18 ani.
“World Tour 2027” va cuprinde peste 50 de concerte la nivel mondial. Dintre acestea, 33 sunt programate în 22 de țări europene. Segmentul european va începe pe 2 octombrie, la Riga, și se va încheia pe 12 decembrie, la Praga.
Calendarul include opriri în orașe precum Helsinki, Oslo, Amsterdam, Londra, Milano, Madrid, Paris, Viena și Belgrad. România și Republica Moldova sunt incluse în ultima parte a traseului european.
Potrivit promotorului european, turneul din 2027 va fi cel mai amplu realizat până acum de echipa care se ocupă de concertele solo ale artistului. Seria continuă direcția spectacolelor “Meine Welt”, care au adus în fața publicului o producție scenică construită în jurul universului artistic al lui Lindemann.
Anunțuri gratuite din Maramures


