Sibiul sărbătoreşte în acest weekend 60 de ediţii ale Târgului Olarilor. Sâmbătă şi duminică, meşterii îşi dau întâlnire cu sibienii şi turiştii în Piaţa Mare, unde vor aduce obiecte din ceramică realizate după tehnici vechi, transmise din generaţie în generaţie.
Timp de două zile, între orele 8 şi 21, centrul Sibiului va fi ocupat de olari şi creaţiile lor.
Cei interesați pot găsi de la străchini, blide şi căni până la ulcioare, vase folosite în gospodărie şi cahle pentru sobele de teracotă. De asemenea, vizitatorii vor putea să-i vadă pe meşteri la lucru, în cadrul demonstraţiilor de olărit la roată.
Cei care vor să încerce chiar ei meşteşugul vor putea participa la ateliere interactive, unde vor avea ocazia să modeleze lutul şi să îşi decoreze propriile obiecte.
Anunțuri gratuite din Maramures


