Primăria Municipiului Târgu Mureș a lansat licitația pentru proiectarea și execuția parcării, valoarea estimată a contractului fiind de 54 de milioane de lei.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 iunie 2026.
Contractul cuprinde componenta de proiectare, estimată la 1,94 milioane de lei, care presupune elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, asistența tehnică din partea proiectantului, verificarea tehnică a proiectului și obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.
Componenta de execuție, estimată la peste 52 de milioane de lei, include lucrările de construcții și instalații aferente investiției de bază, relocarea și protecția utilităților, organizarea de șantier, probele tehnologice și dotările necesare.
Odată realizat proiectul, vor fi create 326 de locuri pentru autoturisme și 20 de locuri pentru motociclete, precizează pentru Radio Târgu Mureș purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu Mureș, Cristina Pruteanu:
„Proiectul are ca obiectiv reducerea presiunii asupra locurilor de parcare din cartierul Tudor și prevede realizarea unei parcări moderne, supraetajate, cu câteva sute de locuri, dar și reorganizarea spațiilor din zonă și integrarea unor soluții moderne de infrastructură urbană. În perioada următoare vor fi depuse și evaluate ofertele, iar după desemnarea câștigătorului și semnarea contractului vor începe etapele de proiectare tehnică, obținerea avizelor și, ulterior, execuția efectivă a lucrărilor. Precizăm că acest proiect face parte din planul mai amplu de dezvoltare a infrastructurii de parcări din municipiu, alături de alte investiții pregătite în cartiere și în zona centrală a orașului.”
Durata totală de execuție a contractului este de 16 luni, iar garanția pentru lucrări este de minimum 36 de luni.
Primăria mai are în construcție parcarea supraetajată de la Hotelul Parc și așteaptă publicarea licitației și pentru cele din spatele Teatrului Național și din Dâmbul Pietros, de pe strada Ceahlău.
Numărul de autoturisme din Târgu Mureș este însă mult mai mare raportat la numărul de locuitori, existând un deficit de până la 10.000 de locuri de parcare.
Anunțuri gratuite din Maramures


