Într-un videoclip publicat pe Instagram, creatoarea de conținut explică faptul că, dacă cineva este înconjurat de români, unul dintre cele mai importante cuvinte pe care trebuie să le știe este „sănătate”. Ea traduce termenul prin „salud” și spune că oricine vine în România îl va auzi de foarte multe ori pe zi.
„Dacă vei fi înconjurat de români, cuvântul indispensabil pe care trebuie să-l știi este «sănătate». Acest cuvânt înseamnă literalmente «salud» și îl vei auzi de foarte multe ori pe zi”, spune influencerița.
Ce trebuie să spui când cineva strănută
Potrivit acesteia, una dintre diferențele față de Spania este reacția atunci când cineva strănută. În Spania, oamenii spun „Jesús”, însă în România este important să spui „sănătate” atunci când o persoană strănută în apropierea ta.
„Aici, în România, dacă cineva strănută lângă tine și nu îi spui «sănătate», este aproape o lipsă de respect”, afirmă ea.
Influencerița spune și că urarea trebuie făcută imediat și cu fermitate, privind persoana în ochi.
Mai există însă și o regulă despre care spune că i s-a părut surprinzătoare: persoana care strănută trebuie să răspundă. Potrivit acesteia, dacă cineva îți spune „sănătate”, nu este suficient să răspunzi simplu cu „mulțumesc”.
Ea afirmă că răspunsul tradițional este „merci” sau „să fie”, pe care îl explică drept o formulă cu sensul de „așa să fie” sau „să vină acea sănătate”.
Strănutul și superstițiile românilor
Cea mai surprinzătoare parte, spune aceasta, este însă legată de o superstiție. Influencerița susține că, dacă cineva strănută în timp ce povestește ceva important sau povestește despre o bârfă, oamenii se opresc și consideră strănutul un semn că persoana spune adevărul.
„În România, dacă strănuți în timp ce vorbești, asta demonstrează că spui complet adevărul. Este detectorul natural de minciuni”, spune ea.
La final, influencerița le transmite străinilor un sfat simplu: dacă vin în România și cineva strănută, să nu uite să spună „sănătate”.
Anunțuri gratuite din Maramures


