Cum era de așteptat, procesul de insolvență a impus o serie de măsuri drastice la CFR Cluj, pentru redresarea financiară. Jucătorii au fost nevoiți să-și renegocieze contractele și au acceptat reducerile salariale, dar asupra lui Marius Șumudică (55 de ani) planează misterul.
Din primele estimări, datoriile se apropie de pragul de 40 milioane de euro. Jumătate din sumă reprezintă împrumuturile făcute de Nelu Varga, dar legislația impune ca acesta să figureze pe ultimul loc în lista creditorilor, ceea ce înseamnă că va mai avea de așteptat până să primească vreun ban.
Pe plan sportiv, în schimb, echipa traversează o perioadă bună. Doar trei puncte o desparte de poziția a șasea, ultima care asigură prezența în play-off.
Va fi diminuat salariul lui Marius Șumudică? Reacția administratorului judiciar
Chestionat despre situația financiară a clubului, Răzvan Zăvăleanu a recunoscut că majoritatea jucătorilor și-au dat acordul ca salariile să fie reduse, însă a evitat să dezvăluie cum stau lucrurile în cazul lui Marius Șumudică.
Potrivit spuselor sale, nu se pune problema ca în perioada următoare să asistăm la concedieri masive. Dintre fotbaliști, doar unul a refuzat, dar nu înseamnă că va pleca.
„(n.r. Îi tăiați salariul la jumătate lui Marius Șumudică?) De unde o asemenea informație? Să știți că noi încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru toată lumea, astfel încât să nu existe o parte foarte mulțumită și una total nemulțumită. Încercăm să echilibrăm lucrurile și când e vorba de jucători, și când e vorba de ceilalți angajați.
Nu pleacă nimeni de la premisa de rea-credință: haideți să le tăiem ăstora salariul așa, de florile mărului. Nu, ne uităm pe cifre, încercăm să facem în așa fel încât lumea să fie ok și să-și facă treaba după aceea fără o presiune suplimentară. S-a negociat cu mai mulţi jucători micşorarea salariilor. În cele mai multe dintre cazuri s-a găsit înţelegere de la aceştia. E o chestie de bucătărie internă.
Au fost jucători care şi-au negociat mai bine. Din câte ţin minte, un singur jucător nu a fost de acord cu diminuarea. Nu va pleca neapărat. I-am tratat pe toţi cu bună credinţă. Am încercat ca lucrurile să meargă bine şi pentru ei şi pentru club. N-o să auziţi de concedieri în masă, pentru că nu va fi cazul”, a declarat Zăvăleanu pentru fanatik.ro.
Marius Șumudică poate sta liniștit: „N-are nimeni intenția să-l schimbe”
Pe de altă parte, Marius Șumudică nu are niciun motiv să-și simtă postul amenințat. Administratorul judiciar a exclus din start acest scenariu și chiar l-a lăudat pentru munca depusă.
„N-are nimeni nicio intenție să-l schimbe, Doamne ferește! Omul își face foarte bine treaba, e implicat acolo”, a ținut să precizeze Răzvan Zăvăleanu.
Anunțuri gratuite din Maramures


