Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție
Primăria Alba Iulia a făcut marți, 3 noiembrie 2026, o achiziție directă de steaguri, în valoare de 28.867,00 lei (echivalentul a 5.399,03 euro), fără TVA, de la o companie locală.
Lista de achiziție cuprinde opt poziții, însumând 399 de bucăți, în trei categorii de steaguri:
*Steagul Municipiului Alba Iulia: 90 de bucăți de 1,35 x 0,90 metri și 3 bucăți de 0,8 x 2,75 metri, ambele cu stema municipiului printată.
*Steagul Uniunii Europene: 90 de bucăți de 1,35 x 0,90 metri și 3 bucăți de 0,8 x 2,75 metri.
*Drapelul național: 199 de bucăți de 1,35 x 0,90 metri, 3 bucăți de 7,5 x 5 metri, 5 bucăți de 3 x 2 metri și 6 bucăți de 0,8 x 2,75 metri.
Cerințe tehnice
Steagurile cu stema municipiului și cele ale Uniunii Europene trebuie să fie realizate din poliester 100%, material tricotat, tratat antistatic, rezistent la sfâșiere, cu o greutate de 130 g/mp și cu rezistență mărită la vânt.
Drapelele naționale trebuie să fie realizate dintr-un material tricotat tot rezistent la exterior, dar cu o greutate de 160 g/mp, tratat antistatic și rezistent la sfâșiere și la vânt.
În caietul de sarcini se prevede un termen de livrare de cel mult 24 de ore de la lansarea comenzii.
foto: sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia (arhivă; cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Anunțuri gratuite din Maramures


