A fost un nou weekend aglomerat pentru fotbaliștii Universității împrumutați în ligile inferioare. Darius Suciu (Gloria Bistrița), Alex Bota (FC Bihor) și Tudor Coșa (Politehnica Timișoara) au fost protagoniști în succesele echipelor pentru care evoluează, în timp ce Vlad Tudorache (CS Blejoi) și Tudor Pojar (Sănătatea Cluj) au debutat în noul sezon din al treilea eșalon.
Tudor Coșa – Politehnica Timișoara
La al treilea meci pentru Poli, portarul de 17 ani a păstrat poarta intactă a doua oară, contribuind la succesul „alb-violeților” împotriva celor de la ASA Târgu Mureș (3-0), în urma căruia aceștia au urcat, cel puțin provizoriu, pe prima poziție în liga secundă.
Iustin Chirilă, Alex Bota și Alex Orban – FC Bihor Oradea
Formația orădeană s-a impus categoric, scor 4-0, în fața celor de la CSL Ștefăneștii de Jos, într-o partidă începută din primul minut de Iustin Chirilă și Alex Orban. Goalkeeper-ul împrumutat de la ”U” a reușit al doilea clean sheet consecutiv, după cel de la Satu Mare, în timp ce Orban a evoluat până în minutul 76, contribuind decisiv la primele două goluri ale gazdelor. La prima reușită i-a centrat marcatorului Boiciuc, iar golul al doilea a fost marcat de Cruceru, dintr-un penalty rezultat în urma unui henț la un șut al aceluiași Orban. În locul acestuia a intrat Alex Bota, care a marcat în prelungiri primul său gol în tricoul bihorenilor și al patrulea al partidei.
Nicholas Pop – CSC Dumbrăvița
Fundașul care aparține de ”U” a fost titular și a jucat până în minutul 62 în înfrângerea cu CSM Râmnicu Vâlcea (0-1), din etapa a cincea a ligii a doua.
Vlad Tudorache – CS Blejoi
Tânărul stopper a fost integralist în prima partidă disputată de CS Blejoi în noul sezon al ligii a treia, care s-a încheiat cu o înfrângere în fața Flacărei Moreni (2-3).
Ștefan Lazăr – Sănătatea Cluj
Apărătorul cedat temporar la „virușii verzi” a fost introdus în minutul 74 al victoriei categorice împotriva nou-promovatei Transilvania Sport (5-0), din etapa de debut a celui de-al treilea eșalon.
Raji Ayomide și Quadri Taiwo – SC Popești-Leordeni
În remiza de pe stadionul „Areni” din fieful Cetății Suceava (1-1), Ayomide a fost titular și a evoluat 82 de minute, în timp ce Taiwo a intrat în minutul 54 în remiza de sâmbătă.
Darius Suciu și Ibuchi Chukwu – CS Gloria Bistrița
Ambii fotbaliști împrumutați la formația bistrițeană au fost titulari în această etapă, iar Darius Suciu a fost chiar cel care a adus victoria Gloriei împotriva Olimpiei Satu Mare, cu un lob splendid, reușit la șapte minute după pauză. Acesta a fost înlocuit în minutul 90+3, iar Chukwu a jucat până în minutul 90.
Răzvan Vaida (CSM Unirea Alba Iulia) a fost rezervă neutilizată în victoria albaiulienilor cu Unirea Sântana (1-0), în timp ce Vlad Lambru (Olimpia Satu Mare), Ovidiu Buia și Eneas Horvath (CSC 1599 Șelimbăr) și Tudor Zoicaș (Metalul Buzău) nu au făcut parte din loturile echipelor la care sunt împrumutați.
Anunțuri gratuite din Maramures


