– Advertisement –
Cât de dificilă, solicitantă și ingrată este profesia de scafandru? Ne-am întâlnit, spre sfârșitul verii, cu cinci dintre cei șase scafandri de la ISU Bistrița-Năsăud și am stat de vorbă cu ei despre antrenamente, emoții și ce se vede, de fapt, sub apă.
Când vine vorba de scafandri, Bistrița-Năsăud este un județ privilegiat. ISU Bistrița-Năsăud are șase scafandri, gata oricând să intervină, dacă este nevoie de ei. Multe județe mai mari au doar doi sau trei. În altele nu există niciunul.
Care sunt provocările cu care se confruntă un scafandru? Ce se vede sub apă? Cât de grea este fiecare scufundare? De obicei, scafandrii de la ISU lucrează câte patru pe o tură și doi pe cealaltă. Dar de fiecare dată când este nevoie de ei, bistrițenii vin și de acasă.
„Cea mai importantă calitate e respectul reciproc”
Ovidiu Galeș este comandantul echipei și face parte din echipajul de scafandri din 2018, când a absolvit cursul special de la Constanța. Spune că meseria nu ține doar de voință și de pregătirea fizică și psihică. „Ține și de capacitatea de a te plia pe niște condiții. Facem exerciții și antrenamente de câte ori avem posibilitatea, minimum două pe lună, fie vară, fie iarnă. Aici nu poți să iei pauză, pentru că nu știi când nimerești o urgență și e nevoie de tine imediat”, explică el.
Profilul unui scafandru este atipic, comparativ cu alte profesii, crede comandantul. Iar pe primul loc între calitățile care nu pot lipsi pune respectul reciproc: „La o scufundare, echipa e formată din patru oameni. Între ei trebuie să existe respect, pentru că asta duce apoi la asumare și încredere”.
Asumarea nu e doar un cuvânt mare. Scafandrii ISU Bistrița sunt brevetați să intervină la 30-40 de metri adâncime.
„Ce se întâmplă dacă avem o victimă la 43-45 de metri? Ne oprim sau continuăm încă doi metri? Aici intervine o asumare personală totală”, spune Ovidiu Galeș.
A trăit chiar el o asemenea situație, la un antrenament de iarnă: „Am pierdut saula – firul de ghidaj pe care se coboară – undeva la 20 și ceva de metri. Vizibilitatea era zero, era februarie, afară erau minus două grade și am ajuns, neintenționat, cam la 50 de metri adâncime. S-a terminat totul cu bine”.
Pentru el, nu există intervenții mai ușoare sau mai grele: „Când apare o urgență, mă concentrez pe fiecare detaliu. Intru într-o stare în care dau totul din mine, ca să nu avem o intervenție ratată”.
„Am plecat la curs cu 84 de kilograme și m-am întors cu 74”
Florin Farcaș are 26 de ani și este scafandru la ISU Bistrița-Năsăud din 2024. A absolvit în 2019 Școala de Subofițeri de la Boldești, dar cu un an înainte, pe când era încă elev, a făcut practica la Bistrița. Acolo a început totul, datorită comandantului Ovidiu Galeș.
„Încă de când eram elev mi-a arătat mașina și instrumentele pe care le folosesc scafandrii, am mers cu el la înot și a început să-mi placă foarte mult. Mi-am propus de atunci ca, după ce termin școala de pompieri și mă transfer la Bistrița, să intru și eu în rândul scafandrilor”, povestește Florin.
Cursul de la Constanța l-a pus serios la încercare. „Știam să înot, dar nu înotam corect. Acolo se pune foarte mare accent pe înot. Am ajuns cu 84 de kilograme și m-am întors cu 74. Ne-au pregătit instructori militari, scafandri de luptă. Am avut antrenamente în fiecare zi, timp de zece săptămâni, și am înotat mult, și în mare, și în Dunăre”.
Cele mai grele intervenții sunt, spune el, cele în ape curgătoare. „Acolo vizibilitatea e aproape de zero. Cu lanterna vezi ceva la 10-15 centimetri în față, dar totul pare învăluit în ceață groasă. Trebuie să mergi pe simțuri, pe pipăite. De cele mai multe ori, victimele le simțeam înainte să le văd. În plus, în România cele mai multe râuri au ape murdare și curenți foarte puternici”.
Ce contează cel mai mult? „Să stai bine cu psihicul și cu fizicul. Cu cât ești mai sportiv, cu atât ești mai eficient sub apă. Și mentalul contează enorm, pentru că sub apă situațiile sunt foarte imprevizibile. Se poate strica oricând ceva din echipament”.
Colibița: apă albastră și nicio turlă de biserică
Dacă există un loc unde scufundările devin o plăcere, acela este lacul Colibița. „Acolo mi s-a părut cea mai limpede apă. Facem antrenamente foarte des, iar în unele perioade ale anului apa e foarte curată, are o nuanță albastră foarte frumoasă, iar vizibilitatea ajunge la 15-20 de metri. Depinde și de vremea de afară, dacă e soare, dacă n-a plouat”, spune Florin Farcaș.
Cum rămâne cu legenda bisericii scufundate? „Am văzut niște fundații din piatră pe fundul lacului, în apropiere de baraj. Am văzut copaci și multe cioturi, dar nici urmă de biserică sau de turlă de biserică, așa cum spune legenda…”.
„Un scafandru trebuie să fie calm și să se simtă bine în apă”
Bogdan Dobroiu, plutonier major, este scafandru de opt ani. „Cam de două ori pe lună facem antrenamente la Colibița. Nu neapărat pentru că ar fi mai aproape, ci pentru că adâncimea apei e convenabilă. Nu prea găsim în alte părți ape suficient de adânci pentru un antrenament ca la carte”, explică el.
Sub apă, scafandrii rezistă în medie cel mult două ore, dacă e nevoie. Contează efortul depus, adâncimea și temperatura apei. Iar surprizele nu lipsesc: „Se poate defecta aparatul de respirat, de pildă. Unui coleg i s-a desprins muștiucul. Nu au fost momente tocmai plăcute, dar din fericire n-a fost un incident grav”.
Toate misiunile au pentru ei o încărcătură emoțională puternică. „Nu cred că una e mai dificilă decât alta. Nu trăim coșmaruri după vreo misiune, dar se întâmplă să ne revină în minte secvențe din ce am trăit sub apă”.
Calitatea care nu trebuie să lipsească? „Stăpânirea de sine. Un scafandru trebuie să fie calm și să se simtă bine în apă”.
Cum ajungi scafandru: apnee, flotări și 100 de metri înot
Răzvan Fontu este plutonier la ISU Bistrița de patru ani și scafandru de un an și jumătate. „Îmi place apa, îmi place să înot și mi se pare o profesie interesantă, deosebită față de altele”, spune el.
Și preferatul lui tot lacul Colibița este: „Are cea mai bună vizibilitate, mai ales când apa e mai rece. Depinde și de perioada anului, și de vegetația din lac”.
Drumul spre brevet începe cu probele sportive. „Cursul durează două luni și jumătate și se face la Constanța. Mai întâi dai probe: alergare, flotări, abdomene, 100 de metri înot, dar și apnee statică și dinamică. Adică să-ți ții respirația pe loc sau înotând minimum 25 de metri, ca să te califici mai departe”.
Nici el nu face clasamente între misiuni: „Fiecare are condițiile și provocările ei. Contează adâncimea, curenții, dacă e zi sau noapte. Eu n-am prins până acum nimic pe timp de noapte”.
Antrenamentul e zilnic, iar în fiecare an susțin la București probe fizice specifice meseriei. „Fără o condiție fizică bună permanent, n-am putea continua”.
Și încă un detaliu: faptul că sunt specializați în scufundări nu îi scutește pe cei șase de celelalte misiuni ale pompierilor.
Emil Moldovan, plutonier adjutant, are 37 de ani și e scafandru din 2020.
„Este o meserie grea, dar am fost pasionat de idee, așa că am decis să fac cursul. Știam să înot, dar după curs mi-am îmbunătățit foarte mult tehnica și rezistența în apă”. Ca să rămână în formă, înoată la Casa EMA și la ștrandul Codrișor.
În fiecare an, scafandrii merg la Constanța pentru minimum 50 de ore de scufundări, inclusiv în mare. „Acolo mi s-a părut mai spectaculos. Am văzut diverse specii de vegetație plutind în adâncime și o mulțime de pești”.
Spre deosebire de colegii lui, Emil n-a avut noroc de ape cristaline la Colibița: „Am nimerit de fiecare dată întuneric, apa nu era tocmai limpede”.
Pentru comparație: după cursul pe care îl fac, scafandrii au voie să coboare la cel mult 40 de metri. Lacul Colibița are, la baraj, 90 de metri adâncime.
Cea mai grea misiune a lui a durat patru zile de scufundări, în căutarea unei victime în lacul Colibița. De aici și sfatul pe care îl dă tuturor: „Când ies pe lacuri sau pe râuri cu ambarcațiuni, turiștii trebuie obligatoriu să poarte vestă de salvare. Este prima regulă. Nu ai voie să ieși pe ape adânci fără vestă”.
Scafandrii din Bistrița, chemați și din alte județe
Scafandrii bistrițeni au fost solicitați de multe ori la Bicaz, în Mureș sau în Sălaj, dar și în alte județe unde nu există scafandri acreditați sau unde există doar unul.
Legea spune clar că un scafandru nu are voie să intervină singur: de regulă, la o intervenție merge o echipă de minimum trei sau patru oameni.
Lucrează departe de ochii privitorilor, în ape reci și tulburi, unde de multe ori vezi doar câțiva centimetri în față. Dar fiecare oră de antrenament și fiecare misiune dusă la capăt înseamnă mai multă siguranță pentru noi toți. Iar de la Colibița până la Marea Neagră, cei șase scafandri ai ISU Bistrița-Năsăud par să-și fi găsit locul exact acolo unde puțini ar avea curajul să coboare.
Anunțuri gratuite din Maramures