Strigătul de disperare al iranianului Alireza Mousavi de la Cluj Napoca: „Frate, doar atât vreau! Doamne ajută”. Familia sportivului trăiește în apropierea unui depozit nuclear

În paralel cu luptele și acuzele din Superliga pentru un loc în play-off, mapamondul privește cu răsuflarea tăiată cum a degenerat situația din Orientul Mijlociu. Teheranul a fost bombardat de SUA și de Israel, într-o ofensivă la scară largă îndreptată împotriva Iranului. La rândul lor, iranienii au atacat Dubaiul și alte ținte din Emiratele Arabe Unite, ca o ripostă la atacurile americanilor și israelienilor. Este panică în lume!

Alireza Mousavi despre ceva mai grav decât lupta din Superliga României la fotbal: „Doamne ajută să fie bine! Pentru că e foarte rău, de la bombe la viața de zi cu zi”

Alireza Mousavi, 35 de ani, uriașul de 1,95 de metri al celor de la Universitatea Cluj, este descumpănit. Încearcă să-și mascheze teama cât se poate de mult. De peste un deceniu în România, Ali, care a scris istorie cu Dinamo, care a fost și la Steaua, și la CSM Bacău, este primul handbalist iranian care a ajuns în Liga Zimbrilor, fiind un deschizător de drumuri pentru alți conaționali ce i-au urmat pașii.

În prezent, este pe malul Someșului și încearcă să miște lucrurile la ardeleni, chiar dacă gândul îi zboară la ai lui. Aflați la Isfahan, la aproximativ 300 de kilometri de Teheran, orașul cel mai bombardat din lume în acest week-end.

„Frate, nu reușesc să dau de ai mei deloc. Am vorbit cu ei vineri seară, dar sâmbătă a fost blocat tot. Absolut tot. Telefon, internet, nu am nicio șansă să aflu ce e cu ei. Tata, mama, sora, rudele, cred că în total sunt vreo mie de suflete, pentru că avem familie mare, frate, mare de tot, sunt blocați acolo, la vreo 300 de kilometri de Teheran. Și foarte aproape, la câțiva kilometri, de un depozit nuclear, sau nu știu ce, chiar acolo, la noi.

Tu realizezi că atunci când pică vreo bombă pe acolo, se panichează toți într-un mod în care nu pot să-ți explic oricât aș încerca?! Copiii nu mai dorm de nu știu când, părinții sunt îngrijorați, totul s-a scumpit îngrozitor, de la zi la zi… În plus, nu știi dacă mai găsești strictul necesar, este greu, este haos. E foarte rău, și cu bombele, și cu viața de zi cu zi.

Da, vreau libertate pentru ai mei, vreau democrație, vreau viață, nu război! Dar, mai întâi de toate, vreau să știu dacă sunt bine, dacă trăiesc, dacă, dacă, dacă… Pentru că la asta s-a ajuns acum, să știu că sunt bine. Eu sunt la Cluj, e liniște, dar mă doare sufletul pentru că eu stau în liniște, iar ei cine știe cum or fi…

Războiul, bombardamentele, vorbim de lucruri rele, care fac rău, mă rog la Allah ca ai mei să fie bine. (vorbește în română) Doamne ajută, frate, să fie bine, mi-e greu, nu dau de ei, nu știu cum sunt, știu doar că am vorbit vineri și erau foarte îngrijorați. Stau cu ochii lipiți de televizor, de telefon, citesc știri și sunt foarte îngrijorat”, a povestit Alireza Mousavi pentru Gazeta Sporturilor.

2.600de kilomtri sunt pe calea aerului între București și Isfahanul natal al lui Mousavi

Alireza Mousavi despre ceva pe care nu-l știm: „Nu vă închipuiți ce groază este când încep bombardamentele, când zboară avioanele de luptă pe deasupra”

Seyed Alireza Mousavi Ghalehmirz, pe numele său complet, este unul dintre ai noștri, cu acte în regulă. Are card de identitate românesc încă din 2020.

„România e Iranul meu. România e țara mea, așa simt, nu doar fiindcă vorbesc acum pentru români sau că dau interviu. Simt că m-aș fi născut aici, îmi place totul aici, trăiesc într-un loc care mă face să spun mereu “acasă””, s-a confesat Ali încă de acum șase ani, într-un interviu acordat pentru Libertatea.

Anul trecut, a fost în concediu, acasă, ca să-și vadă părinții, și a prins live războiul de 12 zile dintre Israel și Iran. Isfahan a fost, atunci, al doilea cel mai bombardat oraș iranian de către forțele israeliene. Alireza a reușit cu greu să plece de acolo, dintr-o zonă a morții. Fiindcă atacurile au lăsat în urmă doliu și suferință.

„Am văzut războiul, moartea, cu proprii mei ochi. Avioane, bombardamente, părea un film, dar era realitate. A fost groaznic, nu mai gândești normal. Nici nu-l poți nume stres ceea ce trăiești, e ceva mai dur, e ceva groaznic. Sunt antirăzboi total.

România mi-a oferit mult bine, iar eu îmi doresc din tot sufletul să ofer bine la rândul meu. Îmi doresc să fie pace, oamenii să trăiască fără panică, fără frică, iar copiii să poată adormi liniștiți că se vor trezi lângă părinții lor, în liniște, când vor deschide ochii.

Nici nu vă închipuiți ce groază este când încep bombardamentele! Sau când zboară avioanele de luptă deasupra”, a mai comentat handbalistul.