Municipalitatea, prin Direcția de Asistență Socială Brașov, a încheiat un parteneriat cu The Social Incubator, prin care vine în sprijinul persoanelor din câteva categorii defavorizate.
„Invizibilii” sunt familiile monoparentale, șomerii cu vârsta de peste 55 de ani și lucrătorii fără forme legale și toți aceștia vor beneficia de sprijin pentru integrare socio-profesională.
Astăzi, la Primăria Brașov, a avut loc prima întâlnire de la Brașov în cadrul acestui proiect, la care au participat primarul George Scripcaru alături de viceprimarul Lucian Patrașcu, reprezentanți Direcției de Asistență Socială Brașov, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, precum și angajatori și organizații neguvernamentale.
Acțiunile din cadrul proiectului includ ateliere pentru dezvoltarea competențelor necesare obținerii unui loc de muncă; finanțarea cursurilor de calificare profesională acreditate; sesiuni de consiliere vocațională; suport psihologic pentru creșterea încrederii în sine și depășirea dificultăților emoționale.
Rezultatele proiectului reflectă nu doar cifre, ci și transformări reale în viața beneficiarilor, care au dobândit competențe, stabilitate și încrederea necesară pentru a deveni activi pe piața muncii.
„INVIZIBILII” se derulează deja de trei ani, în București și în 17 județe din țară. Aproximativ 140 de persoane au fost integrate cu succes pe piața muncii, iar peste 2.200 au participat la ateliere și sesiuni de consiliere.
Citește și: Consolidare aproape finalizată pe Cibinului
Anunțuri gratuite din Maramures


