De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul AP-ROBOTICĂ, creat pentru finanțarea intervențiilor de chirurgie robotică efectuate în spitalele din România.

În program mai sunt incluse alte 17 spitale din țară, dintre care 7 sunt din București.

Iași și Timișoara au câte două unități spitalicești incluse în program, iar Cluj și Bistrița Năsăud au câte un spital care face deja astfel de intervenții.

Din Târgu Mureș niciun spital public nu are în dotare un astfel de robot chirurgical.

La Miercurea Ciuc, deja au fost efectuate zeci de intervenții cu sistemul de chirurgie robotică Da Vinci, modular, cu patru brațe, a declarat pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență, Kiss Edit:

,, În Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, din vara acestui an, se efectuează intervenții chirurgicale asistate robotic în cadrul Oncologiei. Până în prezent, la spitalul nostru au fost efectuate 27 de intervenții chirurgicale ginecologice și 7 intervenții urologice asistate robotic. În curând vor începe și intervențiile de chirurgie generală asistate robotic. Un număr de 12 chirurgi din cadrul instituției noastre au participat deja sau vor participa, în perioada următoare, la programe de instruire pentru a deprinde această metodă chirurgicală de mare precizie, minim invazivă, care asigură pacienților un timp de recuperare semnificativ mai scurt.”

Proiectul de la Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc este implementat de în parteneriat cu Consiliul Județean Harghita și beneficiază de finanțare nerambursabilă din partea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Program Sănătate 2021-2027 (POS).

Și Spitalul Clinic de Urgență Bistrița a anunțat că luna aceasta a pus în funcțiune al doilea robot chirurgical din spital, Da Vinci 5, unul dintre cele mai performante din țara noastră.

Prima operație a fost efectuată la un pacient cu stare avansată de cancer de prostată.

Aparatul a costat 27 de milioane de lei și a fost finanțat în procent de 90% din fondurile Ministerului Sănătății iar 10% din investiție provine de la administrația județeană.

În aproape doi ani de când la Bistrița funcționează un robot Da Vinci, aproximativ 250 de pacienți din întreaga țară au beneficiat de intervenții robotice.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *