Un spital din Cluj-Napoca a reușit să elimine aproape complet birocrația din laboratoare, să scurteze timpul de așteptare pentru investigații și să digitalizeze fluxurile medicale. Performanța i-a adus o distincție în cadrul evenimentului Champions of Healthcare Innovation 2026 – Leadership Forum, organizat de Ambasada SUA la București.
Potrivit AGERPRES, proiectul a însemnat modernizarea infrastructurii IT, introducerea unor echipamente noi și reorganizarea fluxurilor de lucru, astfel încât investigațiile și traseul pacienților să fie gestionate mai eficient.
În ultimii ani, spitalul a beneficiat și de alte investiții importante. Ambulatoriul Integrat a fost dotat cu echipamente medicale moderne prin fonduri europene, iar administrația județeană a semnat noi contracte pentru extinderea și modernizarea acestuia, dar și pentru reabilitarea termică a clădirii.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că investițiile în digitalizare și infrastructură urmăresc îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților, iar recunoașterea primită la evenimentul organizat de Ambasada SUA confirmă rezultatele proiectului.


