Şoferul urmează să fie prezentat Parchetului, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Daniel Zontea. Conform acestuia, bărbatul ar suferi de epilepsie şi şi-ar fi pierdut cunoştinţa la volan înainte de producerea accidentului.
Un pacient diagnosticat cu epilepsie își poate redobândi permisul dacă, timp de un an, nu mai are convulsii, urmează tratamentul și acest lucru este confirmat de medic.
Ce spune Poliţia
“După probatoriul pe care l-am administrat până în acest moment, putem să precizăm că accidentul a avut loc ca urmare a unei stări pe care conducătorul auto a avut-o în momentul în care ajuns în intersecţia giratorie. (…) Actele medicale pe care le-am cercetat şi concluziile medicilor specialişti – pentru că, imediat după accident, una dintre ipoteze a fost că ar fi putut surveni o stare medicală – pentru că au fost eliminate alte ipoteze, ca de exemplu cea potrivit căreia ar fi fost implicat şi un alt conducător auto, care l-ar fi determinat să aibă o pierdere a deplasării – arată faptul că bărbatul cunoştea faptul că suferă de o afecţiune medicală cronică şi a urmat un tratament medicamentos, pe care conştient l-a întrerupt, deşi ştia că afecţiunea de care suferea i-ar fi putut afecta calitatea de conducător auto”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Acesta a menţionat că, din actele medicale ale bărbatului, reiese diagnosticul de epilepsie, “o afecţiune cronică, care creează convulsii şi care poate duce la pierderea temporară a cunoştinţei”, însă nu se cunoaşte cu exactitate de cât timp a întrerupt tratamentul.
Totodată, reprezentantul IPJ Braşov a precizat că dreptul de a conduce al bărbatului nu i-a fost retras, deoarece Poliţia “nu a primit nicio o informare prin care să fie informată că persoana respectivă ar fi inaptă” să conducă o maşină. “Facem apelul ca cei care cunosc persoane care au o astfel de afecţiune medicală, cunosc că suferă de o astfel de boală, să informeze autorităţile”, a adăugat Daniel Zontea.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost reţinut, joi seara, pentru 24 de ore şi va fi prezentat, vineri, Parchetului, pentru a se lua măsuri legale, fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Mărturia şoferului după accidentul din Braşov
Omul de afaceri, care a intrat cu maşina în plin în pietoni, lângă Piaţa Sfatului din Braşov, spune că şi-a pierdut cunoştinţa cu doar câteva secunde înainte de accident.
“Mi-am pierdut cunoştinţa înainte de giratoriu (…) Nu merit să stau să mă trateze (…) Una e să te doară o coastă, una e să nu mai fii”, a mărturisit şoferul.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani susține că nu își amintește când a trecut în viteză peste spațiul verde din mijlocul unui sens giratoriu din centrul Brașovului. După câteva secunde, mașina lui zdrobea trei oameni pe trotuar: doi turiști nemți și un tânăr din Moldova.
Şofer: Am permisul de la 18 ani. În 33 de ani de conducere nu am avut nicio problemă cu permisul. Mi s-a rupt filmul, mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit la spital cu poliția și cu astea lângă mine. Eram singur în mașină.
Rudă: Cineva zice că ați mai fost cu cineva în mașină, cinci martori de acolo.
Şofer: Nu există.
Cine sunt victimele accidentului din Braşov
Tânărul din Moldova, care a murit pe loc alături de un turist neamț, vorbise la telefon cu iubita lui cu puțin timp înainte de accident, fără să știe că era ultima oară. Apoi, unchiul lui a văzut, din întâmplare, un live pe TikTok de la locul tragediei.
“A început și soția mea să se uite și mi-a zis: Da, nu cumva să fie Ionuț?. Da, ce să caute Ionuț acolo, nu are cum. Nu există așa ceva”, a povestit unchiul băiatului mort.
Familia tânărului este revoltată pentru că șoferul nu a fost arestat. “Omori trei oameni și stai în libertate? Nu stai două ore închis. Eu dacă dau o palmă cuiva stau 24 de ore fără discuții”, a spus o rudă.
În timp ce ancheta procurorilor continuă, al doilea turist neamț lovit de mașină își revine la spital. Medicii l-au scos din secția de Terapie Intensivă și l-au dus în salon.
Anunțuri gratuite din Maramures


