Municipiile Mediaș, Brașov și Suceava s-au calificat în finala competiției pentru titlul de ‘Capitala Tineretului din România 2028’, iar echipa de proiect a municipiului sibian își va susține candidatura pe 23 octombrie, la Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11, potrivit unui comunicat al Primăriei Mediaș.

Candidatura Mediașului este susținută de administrația locală, organizațiile de tineret și parteneri din comunitate, iar proiectele propuse au fost elaborate cu implicarea tinerilor din Asociația Rise Hub.

‘Acest pas important este meritul întregii comunități și, în primul rând, al tinerilor din cadrul Asociației Rise Hub care au crezut în acest vis și au pus pe hârtie proiecte cu adevărat inovatoare pentru comunitatea noastră. Faptul că ne aflăm printre cele trei orașe finaliste din țară ne dă și mai multă motivație să mergem înainte cu încredere’, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, citat în comunicat.

În luna septembrie, peste 50 de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale locale, directori ai unităților de învățământ, manageri ai cluburilor sportive, elevi și reprezentanți ai unor entități private au participat la o întâlnire dedicată viitorului tinerilor din municipiu. Participanții și-au asumat susținerea candidaturii Mediașului la titlul de ‘Capitala Tineretului din România 2028’.

Potrivit administrației locale, calificarea în finală oferă municipiului Mediaș vizibilitate la nivel național și noi perspective de colaborare cu tineri din întreaga țară, fiind rezultatul cooperării dintre comunitate, organizațiile de tineret și partenerii instituționali.

Inițial, zece orașe s-au înscris pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028, aceasta fiind cea mai numeroasă participare din istoria de un deceniu a programului, potrivit unui comunicat de presă trimis către AGERPRES.

Orașul câștigător va obține dreptul de utilizare a titlului ‘Capitala Tineretului din România 2028’, un premiu în valoare de 50.000 euro, oferit de BCR, dreptul de găzduire a Summitului Tinerilor 2028, precum și mentorat și susținere profesională din partea guvernanței programului, se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS – redactor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *