• SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – FC Voluntari, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Sepsi vine după un eșec usturător în etapa precedentă, 0-5 în deplasare cu FC Botoșani, rezultat care reprezintă cea mai drastică înfrângere suferită de formația covăsneană pe prima scenă a fotbalului românesc. Partida a pus capăt unei serii pozitive de șase meciuri în campionat, în care gruparea din Sfântu Gheorghe obținuse două victorii și patru rezultate de egalitate.

  • Meciul Sepsi – CFR Cluj se joacă sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18:30 și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

Sepsi – CFR Cluj 18:30, LIVE VIDEO, DGS 1 | 16 victorii pentru CFR Cluj, din 24 de întâlniri cu Sepsi

De partea cealaltă, CFR Cluj a acumulat șapte puncte în ultimele trei partide din Superligă, parcurs care i-a permis să reintre în lupta pentru pozițiile fruntașe ale clasamentului.

După primele opt etape, Sepsi are doar patru goluri marcate, o cifră pe care o mai regăsim în dreptul unei singure echipe, FC Argeș. În ceea ce o privește pe CFR Cluj, toate cele 10 goluri primite în actuala ediție de campionat au fost încasate în deplasare. Cinci dintre acestea au venit în urma unor faze fixe.

Sepsi și CFR Cluj s-au întâlnit de 24 de ori în principala competiție internă. Covăsnenii au câștigat de două ori, clujenii s-au impus în 16 rânduri, în timp ce alte șase confruntări s-au încheiat la egalitate, conform lpf.ro.

Prima confruntare directă a avut loc pe 14 august 2017, când CFR Cluj s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Sepsi OSK, golurile fiind marcate de Vinicius și Hoban. O singură partidă dintre cele 24 disputate nu a oferit niciun gol. Aceasta s-a jucat pe 29 august 2020, CFR Cluj fiind atunci echipa gazdă.

Cea mai clară victorie din duelurile directe în campionat a fost înregistrată pe 5 octombrie 2023, când CFR Cluj a învins-o pe Sepsi cu 3-0. Singurul succes obținut de Sepsi în postura de gazdă, în SuperLigă, datează din 17 decembrie 2023. 2-1 în fața CFR-ului.

Marius Șumudică, după cele 10 transferuri făcute de CFR Cluj: “Va trebui ca acești jucători să fie integrați”

Marius Șumudică / Foto: Captură Youtube@cfr1907oficial

În ultima zi de mercato, CFR Cluj a scăpat temporar de interdicția la transferuri, iar gruparea din Gruia a reușit să legitimeze nu mai puțin de 10 jucători.

Ulterior, la două zile după, CFR a primit o nouă interdicție din partea FIFA, așa cum site-ul digisport.ro te-a informat, însă antrenorul Marius Șumudică (55 de ani) a anunțat o altă problemă cu care se confruntă la echipă.

Marius Șumudică a transmis la conferința de presă premergătoare partidei cu Sepsi (etapa 9 din SuperLigă) că nu se va putea baza imediat pe jucătorii proaspeți ajunși în Gruia, deoarece trebuie să se integreze.

“Ok, am rezolvat ce trebuia să rezolvăm pentru că am văzut că din nou s-a pus interdicție, dar avem un lot ok cât de cât în momentul de față.

Problema este că va trebui ca acești jucători să fie integrați. Unii dintre ei nu au jucat din vară, alții sunt pregătiți. Va fi destul de greu. Următoarele două meciuri, nu știu dacă vom folosi unul sau doi din ce am adus. Urmează acea pauză de 2-3 săptămâni în care putem să punem lotul la punct și fizic și cu siguranță vom arăta altfel”, a declarat Șumudică, la conferința de presă.

CFR Cluj a primit o nouă interdicție la transferuri

Conform informațiilor obținute de Digi Sport, această interdicție vine după o nouă reclamație depusă la FIFA, pentru datoriile CFR-ului față de jucători. La începutul verii, CFR Cluj avea nu mai puțin de 12 litigii, însă restricțiile au fost ridicate pe măsură ce datoriile au fost achitate.

Ultima restricție la transferuri a fost ridicată în după-amiaza zilei de 7 septembrie, fix în ziua în care se încheia perioada de mercato din SuperLiga României. Atunci, CFR Cluj a reușit să legitimeze nu mai puțin de 8 jucători. De asemenea, CFR Cluj i-a legitimat ulterior și pe Cristian Perea (21 de ani) și Cristi Ignat (23 de ani).

  • Este a 4-a interdicție la transferuri primită de CFR Cluj în ultimele 12 luni.

CFR Cluj, pe locul 9 în SuperLigă

CFR Cluj se clasează pe locul 9 în SuperLiga României, cu 10 puncte înregistrate în cele 7 meciuri jucate. Gruparea din Gruia are un meci mai puțin disputat, restanța cu rivala “U” Cluj. Meciul se va juca la începutul lunii octombrie.

În ultimul meci disputat, CFR Cluj a remizat pe teren propriu, scor 0-0, contra celor de la Farul Constanța.

Etichete: ovidiu burca , sepsi cfr cluj video , maris sumudica , etapa 9 superliga



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *