La nivelul unității administrativ teritoriale nu a fost luată o decizie de asociere la acest proiect cu celelalte 57 de localități și cu Consiliul Județean Brașov.
Proiectul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) va fi implementat în județul Brașov, cu ajutorul fondurilor europene în valoare de 185 de milioane de euro, cu sau fără acordul comunei Părău.
La nivelul unității administrativ teritoriale nu a fost luată o decizie de asociere la acest proiect cu celelalte 57 de localități și cu Consiliul Județean Brașov.
“Avem un proiect matur, care a parcurs toate etapele prealabile. A fost verificat inclusiv de reprezentanți de la Comisia Europeană, iar Brașovul putem spune că, astăzi, are unul dintre cele mai bune proiecte. Avem o singură formalitate de parcurs, respectiv de a ne asocia și de a depune proiectul. Termenul este 30 iunie, iar până în prezent 58 de UAT-uri, printre care Consiliul Județean și celelalte localități au dat curs acestei soluții de asociere pentru a avea un sistem de management integrat al deșeurilor. O singură localitate, comuna Părău, este cea care în prezent nu a dat o astfel de hotărâre”, a explicat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
Deși există un acord prealabil ca pe raza localității Părău să fie construită o instalație de sortare și tratare mecano-biologică a deșeurilor provenite din Țara Făgărașului, acum comunitatea încearcă să blocheze proiectul, reamintește șeful administrației județene:
“Proiectul va merge mai departe. Sunt mai multe proceduri prealabile care au fost parcurse. Cei din Părău au votat punerea la dispoziție a suprafețelor de teren, au aprobat și planurile de urbanism zonal. Deci astăzi, putem spune că sunt puși în fața unui fapt împlinit. În situația în care aveau alte opinii, puteau să se exprime foarte bine la vremea respectivă că nu își doresc niciun fel de instalație din acest concept integrat pe teritoriul administrativ și atunci cu siguranță găseam altă localitate unde să se poată amplasa această instalație”.
Localnicii din Părău sunt singurii care vor avea de suferit în urma deciziei administrației publice locale din Părău, pentru că vor fi izolați administrativ, iar costurile pentru gestionarea deșeurilor vor fi mult mai mari pentru comunitate. Tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani, afirmă Adrian Veștea.
Anunțuri gratuite din Maramures


