CFR Cluj încearcă în continuare să mai amelioreze din problemele financiare apărute în ultima perioadă. Din acest motiv, oficialii clubului din Gruia sunt dispuși chiar să cedeze jucători importanți către alte echipe de top din SuperLiga, chiar contracandidate în lupta pentru ocuparea primelor locuri la finalul acestui sezon.
CFR Cluj i-a propus la Rapid pe Marian Huja și Andrei Cordea, dar giuleștenii au refuzat
Din informațiile obținute de FANATIK, ardelenii i-au propus la Rapid pe Marian Huja (26 de ani) și Andrei Cordea (27 de ani). Este vorba deci despre doi jucători pe care Daniel Pancu, actualul antrenor din Giulești, i-a apreciat foarte mult în perioada petrecută de el pe banca tehnică a grupării din Cluj-Napoca.
Cu toate acestea, rapidiștii au decis însă să nu dea curs acestei propuneri, astfel încât negocierile dintre cele două cluburi nici nu au demarat. Principalul motiv este reprezentat de faptul că Rapidul are în prezent alte ținte pe piața transferurilor, despre care FANATIK a informat în exclusivitate. Astfel, giuleștenii doresc să își folosească fondurile de care dispun în acest moment pentru acoperirea posturilor de fundaș stânga, mijlocaș central și atacant. În acest sens au fost deja identificate câteva variante, toate din străinătate.
De asemenea, în ceea ce îl privește pe Huja, în prezent există anumite dubii în ceea ce privește situația lui medicală. Fundașul central nu a jucat decât 11 minute în acest sezon, în meciul tur cu Alashkert din preliminariile Conference League. În rest, fostul fotbalist de la Petrolul Ploiești nu a prins lotul la CFR Cluj. Ardelenii îl bănuiesc pe jucător că s-ar preface că ar avea o problemă medicală pentru a-și forța plecarea de la echipă din cauza situației financiare.
Care sunt problemele în ceea ce îl privește pe Marian Huja
Din informațiile noastre, Huja chiar le-a spus colegilor în vestiar că „ar face orice” pentru a-și încheia aventura în Gruia și că decizia lui de a semna cu formația finanțată de Neluțu Varga a fost una total neinspirată. Această chestiune a fost aflată de către conducătorii clubului, acesta fiind motivul pentru care s-a decis să se încerce îndepărtarea lui, context în care s-a produs propunerea către Rapid în ceea ce îl privește.
Marian Huja a ajuns la CFR Cluj în luna februarie, inițial sub formă de împrumut de la polonezii de la Pogon Szczecin. Varga, tocmai pentru că știa că este vorba despre un jucător pe placul lui Daniel Pancu, a decis în această vară să activeze clauza de transfer definitiv în valoare de 250.000 de euro. Doar că la scurt timp s-a produs ruptura dintre Pancu și Varga, iar antrenorul a plecat la Rapid.
Astfel, clubul din Gruia a rămas cu jucătorul „pe cap”. Iar acum conducerea a încercat să îl trimită în Giulești pentru a-și recupera măcar banii respectivi investiți în el. Așadar, ardelenii se văd nevoiți acum să se reorienteze din acest punct de vedere. Doar că Huja forțează să plece liber de contract de la actuala echipă, „profitând” de faptul că încă are anumite restanțe salariale.
Care este situația lui Andrei Cordea
Referitor la Andrei Cordea, cei de la Rapid au decis să refuze propunerea omologilor lor de la CFR Cluj în primul rând pentru că ei au deja la dispoziție jucători foarte importanți în cele două extreme, cum ar fi Claudiu Petrila, Alex Dobre, Mohammed Kamara, adus tot din Gruia în această vară, sau, bineînțeles, Olimpiu Moruțan. Recent, s-a zvonit că Dobre ar fi aproape de un transfer în Turcia, la Rizespor, Astfel, doar în cazul în care această plecare s-ar materializa s-ar putea vorbi cu adevărat despre un interes al giuleștenilor pentru aducerea lui Cordea.
Pe de altă parte, ar mai exista o problemă în ceea ce îl privește pe Andrei Cordea din perspectiva rapidiștilor. Este vorba despre trecutul său la FCSB. Astfel, oficialii clubului din Giulești se tem că s-ar putea produce un val de reacții vehemente la adresa fotbalistului din partea suporterilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


