Școala de vară ”Alba Vernaculară: II. Șuri și case cu acoperiș de paie din comuna Întregalde”. Aceasta va fi prezentată sub forma unui workshop, ce se desfășoară până în 1 august.
Luni, 27 iulie 2026, de la ora 11.00, deschiderea oficială a acesteia va fi la Sediul Administrativ al județului Alba, în sala Atrium Centurionum.
În cadrul aceleiași eveniment la fi lansat și volumul „Alba Vernaculară: I. Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, coordonator Dumitrița Daniela Filip.
De asemenea, se deschide expoziția de relevee realizate în cadrul primei ediții a Școlii de vară „Alba Vernaculară: I. Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana” (2025).
”Evenimentul aduce în fața publicului larg și a specialiștilor, sub forma unui volum tipărit în condiții grafice deosebite și a unei expoziției documentare, rezultatele cercetării realizate în anul 2025, în cadrul proiectului Alba Vernaculară, pe de o parte, iar pe de altă parte, lansează o nouă campanie de cercetare interdisciplinară a șurilor și caselor cu acoperiș de paie din comuna Întregalde, sub forma unei școli de vară”, transmit organizatorii.
Vor participa specialiști în domeniile: arhitectură și urbanism, restaurare, inginerie structurală, design interior, istorie, antropologie vizuală, etnologie și arta fotografică, studenți în domeniile arhitectură și urbanism și construcții civile, o echipă a Televiziunii Române (București), alături de reprezentanți ai administrației locale și de membri ai comunității.
Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Anunțuri gratuite din Maramures


