Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Sepsi Sfântu Gheorghe va avea parte de al doilea test important din acest sezon, după ce acum două etape s-au impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la Universitatea Cluj.
Covăsnenii vor primi vizita FCSB-ului, într-un meci la care sunt așteptați aproximativ 8.000 de fani ai gazdelor. Laszlo Dioszegi a făcut anunțul cu câteva ore înaintea de startul partidei.
Sold-out la Sepsi – FCSB
Sepsi Sfântu Gheorghe nu a mai câștigat un meci pe teren propriu contra FCSB-ului din anul 2018, iar duelul din această seară se va disputa cu casa închisă.
Laszlo Dioszegi a anunțat câte bilete s-au vândut pentru jocul cu echipa lui Marius Baciu și a precizat că jucătorii săi vor da totul pentru un coleg aflat într-un moment dificil.
„O să fie stadionul plin. Am văzut că biletele s-au vândut ca pâinea caldă. Sperăm să fie 8.000 de suporteri și ne bazăm pe suportul fanilor. Și pe jucătorii, că vor evolua pentru Cosmin Matei, căpitanul nostru. Orice meci este important, dar primul fără căpitanul nostru este mult mai important.
Anunțuri gratuite din Maramures


