Publicitate

Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 4 de pe strada Spartacus și construirea unei noi săli de sport, investiția totală ridicându-se la peste 28 de milioane de lei. Proiectul, aprobat de ADR Centru în cadrul Programului Regional Centru, are ca scop crearea unor condiții mai bune pentru elevi și reducerea presiunii generate de funcționarea școlii în două schimburi.

Potrivit administrației locale, unitatea de învățământ este una dintre cele mai solicitate din municipiu, iar lipsa spațiului a impus extinderea infrastructurii educaționale.

„Școala nr. 4 are un număr mare de elevi, fiind apreciată și căutată de părinți. De aceea, orele se desfășoară în două schimburi. Pentru a crea mai mult spațiu, vom construi un corp nou de clădire, în care amenajăm 8 săli de clasă, adică locuri noi pentru 232 de copii. Într-un al doilea corp de clădire va fi creată sala de sport”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Valoarea totală a investiției este de 28,42 milioane de lei. Din această sumă, 24,84 milioane de lei vor proveni din fonduri europene nerambursabile, iar diferența de 3,58 milioane de lei va fi suportată din bugetul local, reprezentând cheltuieli neeligibile.

Proiectul prevede construirea unui nou corp de clădire cu subsol, parter și etaj, cu o suprafață de 1.088 de metri pătrați. În noul spațiu vor fi amenajate opt săli de clasă, grupuri sanitare – inclusiv pentru persoane cu dizabilități – și spații tehnice.

Noua clădire va integra mai multe soluții pentru eficiență energetică, printre care tâmplărie termoizolantă din aluminiu, pereți exteriori izolați termic, panouri fotovoltaice montate pe acoperiș și un sistem modern de încălzire cu emisii reduse de carbon, format din centrală termică și pompă aer-apă. De asemenea, iluminatul interior va fi realizat cu corpuri LED cu consum redus de energie.

Al doilea corp de clădire va fi destinat sălii de sport și va avea doar parter. Construcția va fi realizată pe structură metalică, cu panouri termoizolante și tâmplărie eficientă energetic. Sala va beneficia de un sistem modern de ventilare și tratare a aerului, urmând să fie dotată cu pardoseală specială și echipamente sportive.

În exterior vor fi amenajate alei de acces, spații verzi, arbori și zone pentru relaxare.

Municipalitatea anunță că studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost deja finalizate, iar după semnarea contractului de finanțare va fi lansată procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Publicitate

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *