Un scandal în gara Sibiu a avut loc zilele trecute, când o femeie a fost lovită de concubinul beat, fapt ce a necesitat intervenția poliției.

La data de 25 august 2026, în jurul orei 4:00, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Sibiu au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în incinta stației de cale ferată Sibiu, a fost amenințată și lovită de concubinul ei, aflat în stare de ebrietate, a transmis Poliția Română, printr-un comunicat.

Persoana vătămată a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului și a administrării probatoriului a rezultat faptul că există un risc iminent. Ordinul de protecție provizoriu a fost emis pentru cinci zile, cu montarea sistemului de monitorizare electronic.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.



Razii ale polițiștilor în stațiile CF

Scandalul din gara Sibiu a fost descoperit de polițiști în cadrul unei operațiuni mai ample. În perioada 25 – 26 august 2026, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, din bagaje și de bagaje de la călători, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranță publică în domeniul transporturilor feroviare de călători.

CITEȘTE și Ce le-a spus polițiștilor bărbatul care a oprit circulația feroviară în tunelul Turdaș

În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 429 de stații de cale ferată și 466 de trenuri de călători, fiind legitimate 3.805 persoane. De asemenea, au fost constatate șase infracțiuni de natură judiciară, identificate 24 de persoane care apelau la mila publicului (cerșetori) și opt minori lipsiți de supraveghere.

Au fost aplicate 390 de sancțiuni contravenționale, dintre care 171 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 64 la H.G. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, precum și 155 la alte acte normative, valoarea totală a acestora fiind de 108.799 de lei.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *