Un scandal s-a iscat în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, joi, 29 ianuarie, din cauza unei finanțări pe care guvernul Ungariei a oferit-o Palatului Principilor din Cetatea Alba Carolina, scrie Alba24.ro. Trebuie spus că Palatul Principilor aparține de Primăria Alba Iulia. Finanțarea se ridică 28.450 de euro, adică 11.000.000 forinți, și vine de la Ministerului Culturii din Ungaria. Banii vor fi folosiți pentru o nouă expoziție în interioriul Palatului Principilor.

În timpul votului consilierii locali au deviat discuția și au ajuns de la un ”plan de revendicare în viitorul apropiat a Transilvaniei de către Ungaria”, la tortul sub forma Groenlandei cu steagul SUA tăiat de liderul partidului extremist George Simion. La discuțiile aprinse au participat consilierul local Mircea Trifu (AUR), primarul Gabriel Pleșa, consilierul Bogdan Lazăr (PNL) și consilierul Voicu Paul (ex PNL actual PSD).

Palatul Principilor din Alba Iulia este unul din cele mai importante repere istorice ale oraşului, fiind locul unde, de-a lungul secolelor, au fost luate decizii cu impact major. Instituţia muzeală a fost deschisă în anul 2024, iar dezvoltarea suplimentară a expoziţiilor este necesară pentru ca amploarea epocii şi relaţiile dintre diferitele sale etape să fie reflectate şi mai coerent şi mai convingător, potrivit reprezentanţilor acesteia.

Fostul palat al principilor Transilvaniei a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat şi extins în secolele XVI-XVII. Iniţial, clădirea a avut drept destinaţie reşedinţa Capitoliului romano-catolic, adică locul unde se redactau şi autentificau acte. Din secolul al XVI-lea a fost reşedinţă princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 şi 1600, edificiul a servit ca reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *