Mai multe sate aproape părăsite din Munții Apuseni, Munții Poiana Ruscă și sudul Transilvaniei au început să prindă din nou viață după stabilirea unor familii tinere, multe dintre ele din comunitatea adventistă. Noii veniți caută să trăiască aproape de natură, fără să depindă de serviciile urbane.
Casa unei familii din comunitatea adventistă, din Tomnatec. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
O mulțime de sate din România au ajuns, în ultimele decenii, în pragul dispariției, după ce au fost părăsite treptat de familiile care au trăit aici timp de generații.
Satele României, tot mai depopulate
Numeroase așezări rurale, în special cele din zonele montane și izolate, au început să se depopuleze după Al Doilea Război Mondial. Colectivizarea, migrația forței de muncă spre noile orașe industriale, închiderea școlilor, plecarea tinerilor spre centrele universitare sau în Occident, lipsa îndelungată a investițiilor în infrastructură și distanța față de serviciile sociale și medicale au apăsat asupra situației demografice a multor localități. Agricultura de subzistență și creșterea animalelor s-au dovedit, de cele mai multe ori, insuficiente pentru a le asigura bunăstarea celor rămași.
În numeroase sate, fenomenul depopulării a căpătat după 1990 și o componentă etnică. Comunitățile săsești din așezările transilvănene s-au redus drastic după căderea regimului comunist, când etnicii germani au putut emigra fără restricțiile din trecut în Germania. Același lucru s-a întâmplat și în Banat, unde mulți șvabi și-au părăsit localitățile pentru a munci și a se stabili în Occident.
Marea migrație s-a intensificat imediat după 1990, iar între timp foștii localnici și-au adus familiile în vestul Europei ori și-au crescut copiii în afara țării. Mulți dintre aceștia au păstrat doar formal legătura cu satele părinților și bunicilor lor.
Alte sate, a căror populație crescuse de la mijlocul secolului XX datorită centrelor miniere și uzinelor din vecinătate, au intrat în declin odată cu dispariția, după 1990, a micii industrii care le asigura oamenilor locuri de muncă. În vestul României, așezări izolate precum Ruschița, din județul Caraș-Severin, Ghelari, din județul Hunedoara, sau Tomești, din județul Timiș, au fost transformate pentru câteva decenii în colonii muncitorești, care au atras familii și muncitori din regiuni îndepărtate ale țării. După închiderea centrelor industriale, fostele uzine și mine au fost dezafectate și abandonate, împreună cu numeroase locuințe ridicate în mijlocul peisajelor arhaice ale acestor sate.
Mai multe așezări izolate, rămase aproape pustii, au oferit în ultimii ani oportunități celor care au vrut să se mute la țară. În anii 2000, ele atrăgeau mai ales prin prețurile mici ale caselor și gospodăriilor abandonate. Unele au fost cumpărate de români, însă adesea noii proprietari le-au renovat pentru a le folosi în concedii și vacanțe ori le-au lăsat în conservare, în așteptarea revenirii din străinătate sau a unor oportunități imobiliare.
Sate aproape pustii, căutate de români
Câteva sate uitate din România, care păreau fără șanse de a mai fi readuse la viață, au avut însă o soartă diferită. În ultimii ani, în localități aproape pustii din Transilvania sau ascunse în „creierii munților” au început să se stabilească familii tinere, atrase de o viață mai liniștită și mai apropiată de natură.
Micile comunități formate în așezări izolate din Munții Apuseni și din Ținutul Pădurenilor, în Munții Poiana Ruscă, au în comun în unele cazuri, și o componentă religioasă.
Printre noii locuitori ai unor sate precum Gherdeal, din județul Sibiu, Vadu Dobrii, Tomnatec și Ticera, din județul Hunedoara, se numără familii tinere adventiste, inspirate adesea de scrierile lui Ellen G. White (1827–1915), una dintre personalitățile fondatoare ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În România, potrivit datelor Recensământului Populației și Locuințelor din 2021, 65.861 de persoane s-au declarat adventiste de ziua a șaptea, reprezentând aproximativ 0,4% dintre locuitorii care și-au declarat religia.
În ultimii ani, cei stabiliți în satele izolate au încercat să devină cât mai autonomi, fără să rupă însă legătura cu orașele în care continuă să lucreze sau unde își trimit copiii la școală. Ei își cultivă o parte din hrană, folosesc panouri solare și surse proprii de apă și își cresc copiii în mediul rural.
Gherdeal, satul readus treptat la viață
În județul Sibiu, satul Gherdeal ajunsese în pragul dispariției la începutul anilor 2000, după plecarea majorității locuitorilor sași și mutarea multor tineri spre orașe. În ultimele două decenii, unele case abandonate au fost cumpărate și restaurate, iar așezarea a început să prindă din nou viață.
Printre cei stabiliți aici se numără Daniel Mitran, care s-a mutat împreună cu familia sa la sfârșitul anilor 2000. El a refăcut o veche gospodărie săsească și a amenajat o mică fermă, unde cultivă legume, îngrijește pomi și crește animale. Alegerea vieții la țară a fost influențată și de scrierile lui Ellen G. White, care încurajau apropierea de natură, munca pământului și un stil de viață simplu și autonom.
„Mesajul mutării la țară este prezent în cadrul bisericii noastre încă din anii 1880, prin scrierile Ellenei G. White. Cu toate acestea, cel puțin la noi în țară, subiectul nu a fost la fel de amplu abordat precum cel al alimentației sănătoase și al unui stil de viață sănătos”, scria Daniel Mitran, pe blogul său.
Familia sa încearcă să ducă o viață cât mai apropiată de autosustenabilitate.
„Nu producem chiar tot ce consumăm, dar încercăm ca o mare parte din ceea ce mâncăm să provină din gospodăria noastră”, a explicat acesta pentru Adevărul.
1/13
Satul Gherdeal din Sibiu Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (1) jpg
Mutarea într-un sat izolat nu a fost însă lipsită de dificultăți. Educația copilului, găsirea unei surse de venit și drumurile dificile s-au numărat printre cele mai mari provocări. Acesta adaugă că dezvoltarea muncii la distanță după pandemie a ușurat viața familiei și a altor oameni care au ales să se stabilească la țară.
„Chiar dacă viața la țară implică o mulțime de provocări, printre care educația copiilor și asigurarea unei surse de venit, pentru oamenii care se gândesc să le ofere copiilor valori sănătoase și o copilărie autentică, mutarea la țară poate fi cea mai bună opțiune. Eu sunt o persoană credincioasă, iar mutarea la țară a fost pentru noi un lung șir de miracole. Deși, în general, sunt o persoană foarte calculată și rațională, experiența mutării la țară a fost asemenea unui salt în gol: abia după ce am sărit, parașuta s-a deschis. Nu va fi ușor, dar, dacă îl ai pe Dumnezeu de partea ta, nimic nu este imposibil”, a declarat Daniel Mitran.
Vârful Boului, locul interzis al minelor de uraniu și fier din Munții Poiana Ruscă. Secretele fostelor mine părăsite
Mutarea la țară, recomandată în urmă cu peste un secol de Ellen G. White, continuă să fie discutată în comunitatea adventistă. Mulți credincioși asociază viața rurală cu apropierea de natură, alimentația sănătoasă, autonomia gospodăriei și un mediu mai potrivit pentru creșterea copiilor. Un articol publicat pe site-ul Bisericii Adventiste din România arată însă că îndemnurile sale nu trebuie reduse la abandonarea orașelor.
„Ellen White a avut întotdeauna ca ideal viața la țară, dar nu a permis niciodată ca acest ideal să o orbească în fața realităților nevoii misiunii în orașe”, se arată în articol. Sfaturile sale au fost interpretate diferit de-a lungul timpului, iar subiectul a generat dezbateri în comunitatea adventistă timp de peste un secol.
Satul ascuns în Munții Poiana Ruscă
La fel ca Gherdeal, Vadu Dobrii, un sat izolat din Munții Poiana Ruscă, ajunsese în pragul dispariției, fiind locuit doar de câțiva vârstnici. În ultimii ani, câteva familii s-au stabilit aici, atrase de liniștea și sălbăticia locului. Printre ele se numără și familia terapeutului Eugen Pascotescu, membru al comunității adventiste. Satul se află la 50–60 de kilometri de Hunedoara, la capătul unor drumuri forestiere, și este înconjurat de păduri întinse, unele aproape neatinse de oameni.
În sat nu există drumuri asfaltate, iar puținii localnici folosesc drept surse de apă câteva fântâni și izvoare. Eugen Pascotescu susține însă că izolarea și lipsa agriculturii intensive au păstrat zona aproape nealterată.
„Este un loc retras, unde nu ai presiunea orașului, iar în câteva zile, dacă stă cineva aici, va vedea imediat ce înseamnă aerul curat de la peste 1.000 de metri altitudine, apa bună și hrana sănătoasă. Noi vrem să facem aici culturi absolut bio de zarzavaturi și fructe. Pentru că pe aceste creste oamenii s-au rezumat doar la apa din fântână, nu s-a putut face agricultură intensivă, astfel că pământul nu este chimizat. Este o zonă ecologică, iar flora spontană este bogată în plante medicinale. Le găsești peste tot, la câțiva pași”, relata Eugen Pascotescu, în 2024, pentru Adevărul.
1/11
Satul Vadu Dobrii din Hunedoara Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (21) jpg
Eugen Pascotescu a început construcția unui centru de sănătate, destinat celor care vor să se bucure de aerul curat, de apa bună și de bogăția plantelor sălbatice din zonă.
Eugen Pascotescu, în 2024, la Vadu Dobrii. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
„Sunt născut la Lunca Cernii, în apropiere de Vadu Dobrii, iar de mic copil veneam aici împreună cu tatăl meu și cu bunicul să culegem afine. Întotdeauna mi-a plăcut acest loc, unul strategic din multe puncte de vedere. În urmă cu vreo opt-nouă ani am revenit în zona Hunedoarei și am venit în vizită aici, unde am cumpărat o casă și un teren. Atunci era disponibilitate pentru așa ceva, erau case și terenuri de vânzare, acum este mai dificil. Iubesc muntele, natura și stilul de viață mai spartan. Planul nostru, ca familie, este să ne stabilim aici pentru restul vieții. Construim un centru de sănătate, pentru a promova un stil de viață sănătos”, relata terapeutul.
„Prea frumos ca să fie adevărat?” O insulă din Italia caută locuitori pentru satele sale pustii și oferă până la 15.000 de euro. Ce condiții trebuie îndeplinite
Și alte familii din județele Timiș și Hunedoara construiesc locuințe în Vadu Dobrii ori au reamenajat vechile case de lemn ale pădurenilor, plănuind să se mute aici.
Tomnatec și Ticera, cătunele uitate din Apuseni căutate de adventiști
Satul Tomnatec din Munții Apuseni, aflat într-un ținut izolat de la limita județelor Hunedoara și Alba, ajunsese aproape pustiu. Așezarea este legată de împrejurimi prin drumuri de munte greu accesibile, iar „Drumul Iancului”, care traversează zona, a rămas impracticabil pentru autoturisme pe unele porțiuni. Chiar și la vechea biserică a satului se ajunge cu mare dificultate, pe drumuri și poteci care devin aproape impracticabile după ploi sau în timpul iernii.
În ultimii ani, câteva familii tinere s-au mutat aici, atrase de liniște, aerul curat și pământul roditor. Printre noii locuitori se numără și familii adventiste, care au amenajat o mică biserică pe unul dintre dealurile satului.
„Am venit familia mea și a surorii mele și ne-am instalat aici, la Tomnatec. Este un loc în care ne putem crește copiii, în mijlocul naturii. Pământul este bun, pentru că se pot cultiva orice legume aici, nu trebuie să le luăm din supermarketuri. Este semnal, ne-am tras apă, iar drumul până la Bulzeștii de Sus a mai fost reparat în ultimii ani, astfel că este cât de cât accesibil”, spune Cristina, o tânără mutată cu familia din județul Teleorman.
În gospodăriile noilor locuitori sunt folosite și panouri solare, care le oferă un grad mai mare de autonomie într-o zonă lipsită de utilități moderne.
Alte familii au cumpărat gospodării vechi în Tomnatec și în cătunele apropiate, precum Străuți și Grohot, cu intenția de a le restaura. Unii vin doar vara, însă alții iau în calcul stabilirea definitivă în zonă. Printre ei se numără și membri ai comunității adventiste.
Satul Ticera a avut o soartă asemănătoare. Așezarea, și mai izolată în Munții Apuseni, număra aproape 200 de locuitori în anii ’50, înainte ca industrializarea și dezvoltarea centrului minier Brad–Gura Barza să atragă populația spre zone mai accesibile. În ultimele decenii, satul a rămas aproape pustiu, iar vechea sa școală de lemn a fost mutată și restaurată la Muzeul ASTRA din Sibiu. În ultimii ani, la Ticera s-a stabilit și o mică comunitate de adventiști.
Anunțuri gratuite din Maramures