• Niciun oraş din judeţ nu mai atinge pragul legal de 10.000 de locuitori

Ministrul Dezvoltării a anunţat că vrea să înceapă comasarea cu localităţile sub 1.500 de locuitori. Este vorba despre o propunere de comasare voluntară a comunelor mici. Pe de altă parte, europarlamentarul Dragoş Benea, coordonatorul grupului de lucru al PSD pentru reforma administrativ-teritorială, a declarat luni că ar vrea ca reforma să fie mai amplă. Mai exact, propunerile ar putea include şi comasarea unor oraşe mici care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori sau trecerea acestora în categoria comunelor.

Judeţul Harghita are în total 58 de comune, din care şase au sub 1.500 de locuitori, 36 sub 3.000 şi 50 sub 5.000. De asemenea, niciunul din cele cinci oraşe ale judeţului nu mai atinge pragul legal de 10.000 de locutori.

Într-o analiză transmisă de echipa Bani Curaţi, a fost calculat, din bugetele executate în 2025, cât costă administraţia fiecărei primării din ţară şi câte comune ar fi sub pragul de 1.500 de locuitori, sub cel al Republicii Moldova (3.000 de locuitori, după alegerile din 2027) şi sub cel al Estoniei (5.000, reforma din 2017). Astfel, în 2025, administraţia comunelor din judeţul Harghita (aparatul primăriei, starea civilă, fondul de rezervă, dobânzile) a costat 918 lei pe locuitor; toate comunele din ţară – 981 de lei.

Conform banicurati.ro, cea mai scumpă administraţie pe locuitor din judeţ, ca medie 2021-2025, o are comuna Ulieş, cu 1.068 de locuitori: 2.303 lei pe locuitor pe an. Cea mai ieftină este comuna Praid, cu 6.542 de locuitori: 392 lei.

În judeţul Harghita, comunele sub 1.500 de locuitori, potrivit recensământului din 2021, sunt: Dârjiu (851 de locuitori), Ulieş (1.068), Săcel (1.140), Mereşti (1.243), Ocland (1.270) şi Corbu (1.282). Cinci dintre aceste comune au primari din partea UDMR, iar Corbu este condusă de un edil PSD.

La nivel naţional, în comunele sub 1.000 de locuitori administraţia a costat 2.374 de lei pe locuitor, iar în cele de peste 5.000 – 791 de lei.

În ceea ce priveşte oraşele, în judeţ sunt cinci oraşe şi niciunul nu are peste 10.000 de locuitori, conform recensământului din 2021: Băile Tuşnad (1.372 de locuitori), Borsec (2.391), Bălan (5.414), Vlăhiţa (6.468) şi Cristuru Secuiesc (8.797). (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *