Pregătirea viitorilor salvatori montani continuă la Salvamont Brașov. Șase „boboci” au participat, timp de trei zile, la o serie de ateliere dedicate activității de salvare montană, coordonate de instructorii Centrului Județean de Formare-Salvamont Brașov.
Sesiunile practice au avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților tehnice, consolidarea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare pentru intervenții eficiente și sigure în teren montan. Pregătirea urmărește ca viitorii salvatori să fie capabili să lucreze organizat și să facă față situațiilor complexe pe care le pot întâlni în timpul misiunilor.
Reprezentanții Salvamont Brașov au transmis că următoarea etapă pentru cei șase aspiranți la meserie de salvator montan va avea loc la începutul lunii septembrie, la Padina, unde, timp de două săptămâni, vor participa la evaluarea organizată în cadrul Centrului Național de Formare Salvamont.
Anunțuri gratuite din Maramures


