Alături de un piton de 6 metri, sunt noile atracţii de la prima grădina zoologică privată din Braşov

Pasionaţii de reptile, dar nu numai pot vedea la prima grădină zoologică privată autorizată din ţară, deschisă la Braşov, la Duplex 2, şapte crocodili şi un piton de aproape 6 metri.
Noile exemplare completează colecţia expoziţiei „Reptilele lui Dracula”, unde vizitatorii pot descoperi mai multe specii de şerpi şi şopârle, tarantule, scorpioni şi alte animale exotice. Expoziţia a fost deschisă la începutul lunii mai, în Fundătura Hărmanului, la Duplex 2, şi oferă vizitatorilor posibilitatea de a afla informaţii despre speciile prezentate direct de la proprietarul colecţiei.

Pitonul de 80 de kg
Cel mai impresionant dintre noile exemplare este un piton reticulat (Malayopython reticulatus), care măsoară 5,80 metri şi cântăreşte aproximativ 80 de kilograme. Şarpele a fost adus din Slovacia, de la un crescător specializat în această specie care a renunţat la hobby-ul lui, a explicat Mircea Barbu, proprietarul expoziţiei „Reptilele lui Dracula”. El a mai precizat că deşi pitonul, este un exemplar obişnuit cu prezenţa omului nu va putea fi atins de vizitatori. „E un animal blând, dar doar eu pot interacţiona cu el. Nu că ar muşca, dar pentru siguranţă. Are totuşi 80 de kilograme”, a precizat proprietarul expoziţiei.

Singurii crocodili pe care îi puteţi vedea în Braşov
Spectaculoşi sunt şi cei şapte crocodili, din două specii diferite. Este vorba despre Paleosuchus palpebrosus (Caimanul lui Cuvier), una dintre cele mai mici specii de caiman din lume, şi Caimanul Crocodilus (Caimanul cu ochelari). Exemplarele au fost aduse de la crescători din Austria, iar proprietarul spune că sunt „varianta cea mai mică din lumea crocodililor”, mai exact, caimanul lui Cuvier ajunge la 1,5 metri, iar cea de-a doua specie – la 4, dar într-un timp îndelungat. Oricum, şi aceste exemplare sunt obişnuite cu prezenţa oamenilor încă de la naştere (fiind născuţi în captivitate), dar comportamentul lor diferă de la un exemplar la altul, iar unele sunt mai docile decât altele. „Sunt animale crescute în captivitate de trei, respectiv zece ani. De când ies din ou, văd omul şi interacţionează cu el. Sunt animale mult mai inteligente, care înţeleg mediul înconjurător, înţeleg omul, văd persoanele şi le disting. Au comportamente diferite, unii sunt mai blânzi, alţii mai puţin blânzi, au personalităţi ca oamenii”, a detaliat Mircea Barbu. În viitor, unul dintre caimani, considerat mai docil, ar putea fi prezentat publicului şi printr-o interacţiune directă, însă numai după ce se va obişnui suficient cu oamenii, a mai spus proprietarul expoziţiei. Până atunci, cei interesaţi pot urmări şi momentele în care sunt îngrijite animalele.
Atât pitonul, cât şi caimanii fac parte din speciile pentru care există reglementări speciale privind deţinerea şi transportul. Potrivit proprietarului, exemplarele sunt înregistrate, microcipate şi deţin documentele necesare pentru a fi prezentate publicului.
Şi este singurul loc din Braşov în care pot fi admirate exoticele exemplare, dat fiind că la Zoo Braşov, Casa Reptilelor este închisă. 

Programul şi tarifele au rămas neschimbate
Expoziţia este deschisă de marţi până vineri, între orele 14:00 şi 21:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10:00 şi 21:00. Lunea este închis.
Un bilet costă 35 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii. Pentru informaţii şi programări, cei interesaţi pot suna la numărul 0770 105 283.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *