Hebdomadarul „Săptămâna”, „gazetă economică-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud” (an. I, nr. 27, din 29 septembrie 1928), ce apărea la Bistrița, se deschide cu articolul „Minciuni tendențioase”, semnat de prof. Ștefan Lupu. Pe aceeași pagină, V. Vasilescu publică textul „Avuția țării noastre”. În continuare, prof. N. Stancu scrie articolul „Conducătorii satelor”, iar preotul M. Georgiu „Răspândirea învățăturilor bogomilice la români”.

            *Din rubrica „Știri din Bistrița” aflăm, printre altele, că „În noaptea de 21 Sept., răufăcători încă necunoscuți au furat locuitorului Mihail Prali din comuna Cepari diferite piese dela motorul mașinii de treerat în valoare de 3590 Lei”.

            *Mai aflăm că „La alegerea de senator din județul nostru […] a fost ales dl. V. Rogneanu, candidatul partidului național-țărănesc cu 8746 voturi. Candidatul averescian, dl. Dr. V. Moldovan a întrunit 1095 voturi, iar candidatul blocului săsesc-maghiar 2866 voturi. Alegerea a decurs în liniște”.

            *Din rubrica „Știri din Năsăud” aflăm că „în comuna Găureni s’a instalat preotul nou Rusu”. La solemnitate, la care a luat parte întreg satul, a participat „din partea vicariatului Rodnei dl. preot Gavril Bichigean, care a făcut instalarea”.

            *Tot din acest număr mai aflăm că „Deschiderea școlii primare „Vasile Nașcu” din Năsăud s’a făcut cu o deosebită festivitate Sâmbătă, în 15 Septemvrie. Întreaga tinerime școlară precum și corpul didactic a participat la Sf. Liturghie, ce s’a celebrat la biserica greco-catolică. A luat cuvântul părintele Gavril Bichigean, accentuând rolul important al școlii ce-l are în viața noastră culturală”.

            *Mai citim că „Petrecerea teatrală a Reuniunei meseriașilor români din seara zilei de 15 Sept. a avut loc în sala de gimnastică a liceului din Năsăud. Venitul net dela această petrecere s’a vărsat în fondul pentru procurarea drapelului reuniunii. Dl. Mihai Cantor, președintele reuniunii, a rostit un frumos cuvânt de deschidere”. A urmat un program cu: „un monolog și un dialog bine reușit”, „cântările dirijate de dl. profesor Al. Ionescu-Butaș, tabloul alegoric din viața meseriașilor și piesa teatrală „Piatra în casă” de V. Alecsandri, jucată cu mare talent. Au suprasolvit următorii Domni, cărora reuniunea le mulțumește și pe această cale: câte 160 Lei: D-nii I. Marțian și N. Rogneanu, 110 Lei d-nii Cosmița și V. Bichigean, 100 Lei dl. Sebadi, 60 Lei d-nii Bancu, Bedeus, Fritsch, A. Mureșan, Rognean, Onoe, Fetti, Dr. Hodor, N. Ursu, Leonida Pop, Șt. Scridon, Dr. Pop, L. Siegelstein, I. Bot, L. Berindei, 40 Lei d-nii T. Mureșan, Vlad, L. Weis, I. Pop, I. Ianu, M. Cantor etc.”

            * Iată și o „Publicație de licitație”, prin care portărelul dr. Ioan Krizu „aduce la cunoștință publică cum că în baza deciziunii […] judecătoriei Bistrița în favoarea recl. Henrich Wurfel repr. prin adv. Dr. I. Vlaicu pentru încasarea creanței de 40000 Lei și acc. se fixează ca termin de licitație pe ziua de 13 Octomvrie 1928 la fața locului în Sigmir la locuința urmăritelor unde se vor vinde prin licitațiune publică judiciară: 1 aranjament de lăptărie, 1 căruță, 1 bicicletă, 1 mașină de cusut, 1 scroafă, 7 cară de fân, 15 mm ovăz și 2 cară de mazăre, în valoare de Lei 28900. În caz de nevoie și sub prețul de estimare”.

*Cităm și un fragment de „Aviz”: „Aduc la cunoștința onor. public că mi-am deschis în Bistrița, Str. Lemnelor 50 (în casa lui Hamburg) un SALON DE RAS, TUNS ȘI FRIZAT…” Semnează Carol Lang, frizer (aici se primește un ucenic)”.

            Nu lipsesc rubricile: „Rubrica plugarului” (autor I. Filimon), „Igienice” (autor Iuliu Bugnariu), „Rubrica plugarului” (autor I. Filimon), „Cooperatiste”, dar și „Colțul vesel”.

 

                                                                                       Icu Crăciun

 

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *