Intervenție dificilă a Salvamont Zărnești după ce 2 turiști lituaniei au rămas blocați în Piatra Craiului.

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 20.40 pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul „La Lanțuri”, însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, au fost localizați în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine.

A fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore. După alte aproximativ 4 ore de intervenție, s-a reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21:00 și 05:00.

Salvamont sublinează faptul că în versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Ieri noapte salvatorii au constatat că pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri. În aceste condiții, consideră aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate, și de altfel închise în această perioadă a anului.

Citește și: Trafic restricționat de Zilele Brașovului

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *