Publicat la 01 octombrie 2026

În perioada 1 – 15 octombrie, 35 de reprezentanți ai structurilor Salvamont din România vor participa la o serie de activități de pregătire profesională, schimburi de experiență și evenimente internaționale de profil, organizate în Italia și Austria.
Delegația reunește salvatori montani din Brașov, Poiana Brașov, Argeș, Bihor, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sibiu și Prahova.
Prima etapă a programului o reprezintă participarea la Dolomiti Rescue Race, competiția profesională internațională a salvatorilor montani, alături de echipe din Italia, Slovacia, Austria, Cehia și Marea Britanie. Concursul va fi urmat de un stagiu de pregătire practică în Munții Dolomiți, în regiunea Veneto, unde salvatorii români vor avea ocazia să exerseze tehnici și proceduri de intervenție, să analizeze metode de lucru utilizate de colegii italieni și să împărtășească experiențe acumulate în misiuni reale de salvare.
O altă componentă a programului o reprezintă participarea unei părți a delegației române la lucrările Congresului Mondial de Salvare Montană, desfășurat la Innsbruck, Austria.
Brașovul va fi reprezentat la ambele programe.

 

‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *