Avenul Vlădușca este un obiectiv speologic menționat în literatura de specialitate încă din anul 1844, cu prime explorări consemnate la finalul secolului al XIX-lea.

Zilele trecute, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a organizat un amplu exercițiu de salvare din mediul subteran în Avenul Vlădușca, situat în Masivul Piatra Craiului.

Avenul Vlădușca este o peșteră vertical ce coboară până la o adâncime de 73 de metri.

Au participat 18 speologi și salvatori din Brașov, București, Mehedinți, Prahova și Argeș.

Scenariul exercițiului a presupus intervenția pentru acordarea asistenței și evacuarea unei persoane accidentate la nivelul membrului inferior, aflată în terminusul avenului.

Obiectivul exercițiului a fost perfecționarea tehnicilor și procedurilor specifice intervențiilor în astfel de operațiuni complexe. Pentru extragerea presupusei victime au fost constituite o echipă medicală și trei echipe de evacuare pe verticală.

Manevrele au presupus instalarea și utilizarea unor sisteme tehnice specifice, inclusiv sisteme de contragreutate și un sistem de tip palan, necesare pentru multiplicarea forței și pentru realizarea evacuării în condiții de siguranță.

Exercițiul a avut un grad ridicat de dificultate, determinat de configurația verticală a avenului, de accesul dificil către intrarea situată la aproximativ 1.650 de metri altitudine și de necesitatea transportului întregului echipament pe o diferență de nivel de aproximativ 250 de metri.

Avenul Vlădușca este un obiectiv speologic cunoscut, menționat în literatura de specialitate încă din anul 1844, cu prime explorări consemnate la finalul secolului al XIX-lea.

Caracteristicile sale îl fac potrivit pentru pregătirea echipelor de salvare speologică, într-un cadru care reproduce condiții reale de intervenție, cu verticale, acces dificil, spații înguste și riscuri specifice mediului subteran.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *