Aproximativ 225 de elevi vulnerabili din mai multe școli din oraş vor primi servicii de consiliere şi sprijin la învăţătură.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 17 Iunie 2026, 11:30
• Actualizat: 17 Iunie 2026, 11:30
Peste 440 de copii din municipiul Zalău, majoritatea din cartierul Ortelec şi din zonele cu locuinţe sociale, vor avea acces la servicii integrate de tip after-school, în cadrul unui program destinat reducerii riscului de abandon şcolar.
Proiectul hotărârii, care vizează aprobarea depunerii cererii de finanţare pentru iniţiativa „Servicii educaţionale pentru copiii din comunităţi vulnerabile Zalău”, a fost adoptat în şedinţa de miercuri a Consiliului Local Zalău, relatează Agerpres.
Masă caldă, sprijin pedagogic și pachete educaționale complete
Serviciile de after-school vor fi diferenţiate în funcţie de grupul ţintă, cel mai amplu pachet fiind destinat elevilor de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”, ca structură a Şcolii „Porolissum” şi unei părţi a elevilor de la şcoala menţionată.
Potrivit proiectului adoptat, programul va asigura zilnic o masă caldă pe toată perioada cursurilor, sprijin pedagogic pentru pregătirea lecţiilor şi recuperare şcolară, pachete educaţionale complete, constând în ghiozdane echipate cu rechizite şi echipamente sportive, servicii de logopedie şi consiliere psiho-pedagogică, activităţi recreative, de socializare şi excursii.
De asemenea, aproximativ 225 de elevi vulnerabili din alte unităţi de învăţământ din oraş vor primi servicii de consiliere şi sprijin la învăţătură, în timp ce copiii de la Centrul de zi administrat de Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Zalău vor beneficia de asistenţă educaţională, logopedie şi activităţi de recreere.
Proiect în valoare de aproape 4 milioane de lei
Valoarea totală a proiectului se ridică la 3.980.640,00 lei (cu TVA inclus), finanţarea fiind asigurată, în cea mai mare parte, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027.
Parteneriatul local va asigura o cofinanţare de 2%, adică 79.612,80 lei. Iniţiativa se va derula pe o perioadă de 27 de luni, iar autorităţile s-au obligat să menţină serviciile active din fonduri proprii încă cel puţin şase luni după finalizarea finanţării europene.
Proiectul este implementat de un parteneriat format din UAT Municipiul Zalău (lider de proiect), Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Zalău, Şcoala Gimnazială „Porolissum” şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj. Cererea de finanţare urmează să fie depusă oficial până la termenul limită din 19 iunie.
Citește și: Sute de săli de clasă, modernizate în cadrul celei mai mari investiții în educație din Miercurea-Ciuc
Anunțuri gratuite din Maramures


