După o pauză destul de lungă, în care s-au jucat numeroase meciuri în Liga Națiunilor la fotbal, competiția regină continentală la nivel de cluburi s-a reluat.

Etapa a 2-a a UEFA Champions League a început marți, 13 octombrie, cu nouă confruntări: RC Lens – Sporting Lisabona 0-2, Sabah FK Baku – Slavia Praga 2-0, Arsenal Londra – OSC Lille 3-0, Atlético Madrid – Manchester United 2-0, Galatasaray Istanbul – FC Barcelona 1-4, Inter Milano – Club Brugge KV 3-4, RasenBallsport Leipzig – PSV Eindhoven 1-0, Viking Stavanger – Bayern München 3-3 și Villarreal CF – SSC Napoli 3-1 (FOTO).

Miercuri, 14 octombrie, sunt programate ultimele nouă jocuri: Feyenoord Rotterdam – Como 1907, LASK Linz – FC Liverpool (amândouă de la ora 19:45), AS Roma – Real Madrid, Aston Villa – Fenerbahçe Istanbul, Betis Sevilla – FC Porto, Bodo/Glimt – Borussia Dortmund, Manchester City – Paris Saint-Germain, Shakhtar Donetsk – AEK Atena și Slovan Bratislava – VfB Stuttgart (cu începere de la ora 22:00).

În clasament conduce FC Barcelona, urmată de Sporting Lisabona și Arsenal Londra (toate cu câte 6 puncte).

Primele opt clasate se vor califica automat în optimile de finală, în timp ce echipele care termină pe locurile 9-24 vor juca baraj pentru a-și asigura prezența în „optimile” competiției. Grupările care încheie pe locurile 25-36 vor fi eliminate, fără acces în UEFA Europa League.

Ediția 2026-2027 a UEFA Champions League se desfășoară într-un format cu 36 de echipe, care susțin opt meciuri contra a opt formații diferite (patru jocuri acasă și patru în deplasare).

Deținătoarea trofeului este echipa franceză Paris Saint-Germain.

Finala UEFA Champions League va avea loc pe „Estadio Metropolitano” din Madrid, la data de 5 iunie 2027.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *