Prima zi de școală a adus și prezența polițiștilor în apropierea unităților de învățământ din județul Hunedoara. Oamenii legii au fost în teren pentru prevenirea incidentelor și pentru siguranța elevilor, atât la sosirea la școală, cât și la plecarea spre casă.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, alături de colegii din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au fost prezenți în zona școlilor și la trecerile pentru pietoni. Acțiunile au avut ca obiectiv prevenirea unor evenimente nedorite și protejarea copiilor în prima zi a noului an școlar.

Siguranța copiilor, o prioritate pe tot parcursul anului

Măsurile de siguranță nu se limitează însă la prima zi de școală. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii vor desfășura pe tot parcursul anului activități preventive în unitățile de învățământ și în comunități.

Prevenirea violenței, a bullyingului și cyberbullyingului, a consumului de substanțe interzise și a faptelor antisociale se află printre principalele teme abordate în cadrul întâlnirilor cu elevii.

Polițiștii vor discuta și despre siguranța rutieră, dar și despre pericolele din mediul online și despre modul în care copiii pot evita situațiile care le pot pune în pericol siguranța.

Odin, câinele polițist specializat în detectarea substanțelor interzise

Unul dintre momentele aparte ale zilei a avut loc la Deva, unde elevii au avut parte de o prezență specială.

Odin, câine din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Hunedoara, a fost prezent în zona unităților de învățământ. Acesta face parte dintr-un cuplu canin specializat în detectarea substanțelor interzise.

Prezența câinelui polițist a avut și un rol preventiv, prin creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile asociate consumului și deținerii unor astfel de substanțe.

Recomandările polițiștilor pentru elevi

Pentru un an școlar în siguranță, polițiștii le recomandă copiilor:

* să respecte regulile de circulație și să traverseze strada doar prin locurile special amenajate;

* să renunțe la telefonul mobil și la căști atunci când traversează strada;

* să nu accepte obiecte, produse sau substanțe de la persoane necunoscute;

* să nu experimenteze substanțe ale căror efecte nu le cunosc;

* să ceară ajutorul părinților, profesorilor sau polițiștilor atunci când se simt în pericol;

* să nu accepte violența, intimidarea sau hărțuirea, inclusiv în mediul online;

* să fie atenți la persoanele cu care intră în contact pe internet și să nu ofere străinilor fotografii sau date personale.

Și părinții au un rol important

Polițiștii le recomandă părinților să discute constant cu cei mici despre regulile de siguranță. Copiii trebuie să cunoască traseul dintre casă și școală și să înțeleagă importanța respectării regulilor de circulație.

De asemenea, părinții trebuie să îi încurajeze pe copii să ceară ajutor atunci când se confruntă cu o situație care le provoacă teamă sau îi pune în pericol.

IPJ Hunedoara transmite că polițiștii vor rămâne alături de elevi pe tot parcursul anului școlar, prin activități preventive, întâlniri cu elevii, cadrele didactice și părinții, dar și prin prezența în zona unităților de învățământ.

„Un an școlar în siguranță începe cu prevenția, responsabilitatea și grija față de cei din jur”, este mesajul transmis de IPJ Hunedoara.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *