Hunedoara se numără printre judeţele fruntaşe din ţară în ceea ce priveşte returnarea ambalajelor prin Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR). În primele nouă luni ale anului 2026, fiecare hunedorean a returnat, în medie, 221 de sticle, doze şi alte ambalaje cu garanţie, potrivit unei analize făcută de Asociaţia Ecoteca, pe baza datelor RetuRO, administratorul sistemului.
În ceea ce priveşte numărul de ambalaje returnate de populație, în primele nouă luni ale acestui an, clasamentul este condus de Ilfov, cu 324,68 de ambalaje returnate pe locuitor, urmat de București, cu 313,39, și Constanța, 294,27. Judeţul Hunedoara se află pe locul 10 la nivel naţional, cu 221,22 de ambalaje pe persoană, în perioada ianuarie – septembrie 2026.
Aproape cinci milioane de ambalaje din plastic, returnate în septembrie
Potrivit datelor prezentate de RetuRO, administratorul Sistemului Garanţie – Returnare, numai în luna septembrie, în judeţul Hunedoara au fost returnate aproximativ 4,9 milioane de ambalaje din plastic, circa 2,8 milioane de ambalaje metalice şi în jur de 1,7 milioane de ambalaje din sticlă.
În ceea ce priveşte situaţia pe localităţi, la nivelul judeţului Hunedoara, rapoartele RetuRO arată că, în municipiul Deva, în septembrie, s-a înregistrat un volum al returnărilor de ambalaje din plastic de aproximativ 1,34 milioane de bucăţi. De asemenea, hunedorenii au returnat, în aceeaşi lună, circa 873.000 de ambalaje din plastic, în Petroşani – aproximativ 492.000, în Orăştie -379.000, iar în Haţeg – 326.000. La Brad, numărul recipientelor din plastic returnate în luna septembrie a fost de aproximativ 166.000, în timp ce la Călan – de circa 155.000 de bucăţi.
În mediul rural numărul sticlelor din plastic returnate prin SGR este considerabil mai mic. Conform datelor disponibile, în aceeaşi lună, respectiv septembrie 2026, cele mai puţine au fost returnate în comuna Brănişca – 208 ambalaje din plastic, şi în comuna Sântămăria Orlea – 264 de ambalaje din plastic.
Deva şi Hunedoara, printre oraşele cu cele mai multe doze returnate
Şi în cazul ambalajelor metalice, în special al dozelor de băuturi, cele mai mari volume au fost înregistrate în principal în mediul urban. La Deva, au fost returnate, în septembrie 2026, aproximativ 683.000 de ambalaje metalice, iar la Hunedoara, circa 518.000. În Petroşani, numărul acestora a fost de aproximativ 303.000, în Orăştie – 194.000 şi în Haţeg – 174.000. La Brad şi Călan, datele indică aproximativ 85.000 de ambalaje metalice returnate, în luna septembrie, în fiecare dintre cele două localităţi.
Peste 4,1 miliarde de ambalaje, returnate la nivel naţional
La nivel naţional, în perioada ianuarie – septembrie 2026, prin SGR au fost returnate aproximativ 4,1 miliarde de ambalaje. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul ambalajelor returnate a crescut uşor, deşi pe piaţă au fost puse în vânzare mai puţine produse cu garanţie.
Sistemul de Garanţie – Returnare funcţionează simplu. La cumpărarea unei băuturi în ambalaj marcat cu SGR, clientul achită o garanţie de 50 de bani care se recuperează atunci recipientul este returnat în punctele de colectare.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorțiu format din trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%), respectiv statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
Anunțuri gratuite din Maramures


