Șoferii din Sibiu trebuie să se pregătească pentru mai multe restricții de circulație și de parcare în perioada 4 – 7 iulie, când municipiul va găzdui ediția din acest an a Turului Ciclist al Sibiului. Organizatorii anunță închideri temporare ale traficului pe mai multe artere importante din oraș, precum și restricții de parcare în zona centrală.

Cele mai ample restricții vor fi instituite sâmbătă, 4 iulie, când în centrul municipiului vor avea loc prezentarea echipelor și alte activități dedicate competiției.

Centrul Sibiului, afectat de cele mai multe restricții pe 4 iulie

În prima zi a competiției, strada Avram Iancu va fi închisă circulației între orele 8:30 și 13:00, iar parcarea va fi interzisă între 6:00 și 13:00.  În intervalul 12:00 – 21:00, circulația rutieră va fi închisă pe străzile Mitropoliei (între Tribunei și Alexandru Odobescu), Alexandru Odobescu, Nicolae Bălcescu, Cetății, Gheorghe Lazăr, Timotei Popovici și Arhivelor.

Tot sâmbătă, între 6:00 și 21:00, parcarea va fi interzisă pe mai multe străzi din centrul istoric, printre care Poștei, Alexandru Odobescu, Centumvirilor, Cetății, Piața Unirii, Gheorghe Lazăr, Timotei Popovici, Piața Huet și pe un tronson al bulevardului Corneliu Coposu. Organizatorii anunță și restricții temporare de trafic în momentul deplasării caravanei competiției pe Calea Dumbrăvii, Piața Unirii, bulevardul Corneliu Coposu, Constituției și General Magheru.

Între orele 16:00 și 21:00, ieșirea din Parcarea 90 spre strada Cetății nu va fi posibilă, iar accesul pe strada Cetății dinspre Papiu Ilarian va fi restricționat. Accesul în parcarea Teatrului rămâne însă permis.

Restricții și pentru etapa Păltiniș Challenge

Duminică, 5 iulie, vor fi impuse restricții pentru desfășurarea etapei Păltiniș Challenge.  Între 9:35 și 9:50, circulația va fi închisă pe strada Mitropoliei, iar traficul va fi deviat pe strada Tribunei, către Teatrul Gong. În același interval vor fi închise și străzile Alexandru Odobescu și Măsarilor.

De asemenea, între 10:25 și 10:35, traficul va fi oprit pe strada Gheorghe Lazăr pentru startul festiv al etapei, iar între 10:40 și 11:15 circulația va fi restricționată la ieșirea din Sibiu spre Rășinari, pe DJ 106D, în zona intersecției spre Cisnădioara, pentru startul tehnic al cursei.

Restricții și pe 6 și 7 iulie

Luni, 6 iulie, strada Avram Iancu va fi închisă circulației între 12:40 și 13:00.  Marți, 7 iulie, ultima zi a competiției va aduce noi restricții. Strada Avram Iancu va fi închisă între 15:00 și 20:30, iar parcarea va fi interzisă între 10:00 și 20:00. În apropierea sosirii caravanei, între 18:50 și 19:40, traficul va fi restricționat pe strada General Magheru și în intersecția cu strada Constituției. Totodată, între 19:10 și 19:40, vor exista restricții pe străzile Ștefan cel Mare, Bâlea, Constituției și Hermann Oberth.

Organizatorii îi roagă pe participanții la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară, indicațiile polițiștilor rutieri și ale personalului desemnat pentru dirijarea circulației, astfel încât competiția să se desfășoare în condiții de siguranță.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *